Ce a făcut un pensionar din Arad după ce a găsit un plic cu bani pe stradă! Gestul i-a lăsat fară cuvinte pe poliţişti

De: Cancan
Publicat: 05/09/2013 | 14:12

Pensionarul de 77 de ani, care a lucrat în trecut ca şofer, a găsit plicul cu valută marţi seară, pe trotuar, pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, acesta mergând imediat la secţia de Poliţie din cartier pentru a preda suma.

Bărbatul se afla la plimbare cu soţia sa, iar împreună au decis să ducă plicul la Poliţie, după ce au constatat că în interior de afla o sumă de bani în valută, respectiv 1.200 de euro.

„Poliţiştii au depistat persoana care a pierdut această sumă importantă de bani şi în cursul acestei zile (miercuri – n.r.) cei doi arădeni – bărbatul care a găsit plicul şi proprietarul – au fost invitaţi să se întâlnească. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad l-a felicitat pe bărbatul care a găsit şi restituit banii, pentru atitudinea şi spiritul civic de care a dat dovadă, arădeanul fiind un exemplu de omenie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Camelia Tuduce, pentru Mediafax.

Proprietarul plicului a vrut să-l recompenseze pe pensionar cu suma de 200 de euro, însă acesta a refuzat banii şi s-a mulţumit cu felicitările primite.

Ionut Chiperi