Ce a făcut un primar din Iași! Până și străinii vor să se mute acolo, comparând zona cu una din Austria

Publicat: 30/09/2021 | 20:16

Un primar din județul Iași, mai cu seamă din comuna Tătăruși, numită și „Mica Bucovină”, a reușit să îi uimească până și pe străini! Zona s-a dezvoltat mult, iar persoanele care vin din alte zone ale țării susțin că seamănă cu satele din Austria.

Începând cu anul 2004, comuna Tătăruși din județul Iași a fost dezvoltată continuu. Odată cu trecerea anilor, localnicii au sesizat faptul că localitatea s-a modernizat, iar străinii mărturisesc faptul că seamănă cu satele din Austria. Comuna a devenit un exemplu pentru celelalte. Odată ce pășești în comună, oamenii pot observa o poartă care anunță că sunt în ”Țara fagilor”, deoarece în jumătate din teritoriul administrativ, adică peste 4000 de hectare, se regăsește pădurea de fagi.

„Este cea mai veche localitate din zonă atestată documentar la 2 iulie 1398. Este situată la 10 kilometri de Suceava și aproape 100 de kilometri de Iași. Existența noastră este legată mai mult de Suceava, de Bucovina, care înseamnă pădure de fagi. Din cele 8.000 de hectare, cât înseamnă suprafața comunei, peste 4.000 sunt împădurite preponderent cu fagi. Aveți și rezervația forestieră, cu o faună și floră deosebită, care este atractivă pentru turiștii și curioșii din zonă. Aici găsim cel mai curat aer”, spune primarul, arată BZI.ro.

De asemenea, la modul în care comuna este aranjată și dezvoltată în ultimii ani, primarul a primit laude, dar și … comparații! Unele persoane susțin că localitatea seamănă cu satele din Austria.

Citește și PRIMARUL DINTR-O LOCALITATE DIN DOLJ, DUS LA NUNTĂ CU ELICOPTERUL. „BAREM DACĂ OI PICA, SĂ PIC, DĂ-MĂ DREACU”

„Am observat două opinii din partea celor care vin aici. Una este de la taximetriștii din Pașcani care, după ce trec de poarta de la intrarea în comună, spun că au intrat în Europa și alta este de la cei care vin în vizită aici, chiar și din alte zone ale țării sau din străinătate, care spun că satul din Tătăruși seamănă cu cele din Austria”, mai spune primarul.

În zonă circulă și o legendă potrivit căreia ar exista tuneluri care duc spre Mănăstirea Probota. Localnicii sunt harnici și se ocupă, în mare parte, de agricultură, creșterea animalelor și alte servicii. Curțile acestora sunt îngrijite, florile nu lipsesc din gospodării, drumurile sunt curate. Dezvoltarea comunei a dus cu gândul la un mix între modernism și tradiționalism.

Citește și PRIMĂRIA BÂRLAD ÎȘI CUMPĂRĂ APARAT DE FĂCUT CAFEA. SUMA INCREDIBILĂ CHELTUITĂ PE CAFETIERA CU… COMANDĂ VOCALĂ!

Sursă foto: Pixabay