Ce afaceri avea Petrică Mâţu Stoian? Câştiga o mulţime de bani şi în afara muzicii

Publicat: 07/11/2021 | 13:01

Petrică Mâțu Stoian a fost unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară. Acesta a avut o carieră impresionantă și a urcat pe numeroasă scene. În ultimii ani de viață acesta și-a extins domeniul de activitate iar pe lângă muzică s-a ocupat și de agricultură. Acesta cultiva căpșuni, iar câștigurile erau destul de bune.

Cum în ultimul timp pandemia le-a dat de furcă artiștilor, iar veniturile au scăzut considerabil, Petrică Mâțu Stoian s-a reorientat și a început o afacere în domeniul agriculturii, chiar în satul natal, la Isverna, județul Mehedinți. Acesta a început să cultive căpșuni, pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați iar toată producția o vindea en-gros.

„La Isverna este o zonă de munte, unde am casa părintească, iar căpşunile se fac mai greu. Culegem chiar şi în luna septembrie. Părinţii mei au murit, iar de acest lucru (n.r. de afacere) se ocupă o nepoată. I-am spus la un moment dat «hai să punem căpşuni» şi aşa a rămas. La munte, unde atmosfera este mai rece, nu prea se coc în mai, se fac mult mai târziu, după cum spuneam, şi avem chiar şi în septembrie. Le vindem en-gros”, a declarat Petrică Mâţu Stoian, în urmă cu ceva timp, potrivit click.ro.

(CITEȘTE ȘI: AŞA A STRÂNS AVERE PETRICĂ MÂŢU STOIAN! CÂŢI EURO CEREA PENTRU O CÂNTARE)

Ce afaceri avea Petrică Mâţu Stoian?

Afacerea cu căpșuni pe lângă un venit suplimentar îi aducea interpretului de muzică populară și liniște. Acesta își dorea să se retragă din lumina refectoarelor și să se concentreze pe el, pe lucruri de suflet.

În ceea ce privește agricultura deși nu era implicat activ în afacerea cu căpșuni, fiind doar finanțatorul, artistului îi făcea plăcere să vadă roadele pământului și să meargă în „inspecție” pe câmp.

”Iese mult, avem producție. Le comercializez, ce să fac cu ele? Sunt bio, nestropite cu nimic, plivite cu mâna, de femei care vin și rup buruienile. Sunt doar udate cu apă, în rest, nimic.

Le vând en-gros. Le vând mai mult ei, nepoții, ei se ocupă. Eu doar fac «figuri» pe acolo”, a declarat artistul, potrivit impact.ro.

(VEZI ȘI: PREMONIŢIA MACABRĂ A LUI PETRICĂ MÂŢU STOIAN. CELE 3 COINCIDENŢE BIZARE DINAINTEA MORŢII ARTISTULUI)