Ce artiști cântă la Cerbul de Aur 2018

Publicat: 13/08/2018 | 13:37
Cerbul de Aur a ajuns în 2018 la cea de-a XVIII-a ediție, iar pe scena de la Brașov vor urca artiști de renume din industria muzicală românească.  La 50 de ani de la prima ediție

Cerbul de Aur a ajuns în 2018 la cea de-a XVIII-a ediție, iar pe scena de la Brașov vor urca artiști de renume din industria muzicală românească.  La 50 de ani de la prima ediție, spectatorii din Piața Sfatului și telespectatorii televiziunii publice vor urmări vocile momentului din România pe scena Festivalului.

Din 29 august, pe scena de la Cerbul de Aur vor susține recitaluri artiști consacrați, precum Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans și celebrul saxofonist Flavius Teodosiu. Festivalul se desfăşoară în perioada 29 august – 2 septembrie. (Citește și Mădălina Ghenea va prezenta Festivalul Cerbul de Aur) 

Mulți dintre artiștii invitați la Cerbul de Aur 2018 au deja experiența acestui festival

Artiști Cerbul de Aur 2018. Prima seară a evenimentului este dedicată laureaţilor festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat marele trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurenţiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu şi Răzvan Krivach.

Artiști Cerbul de Aur 2018. O parte dintre vedetele care participă în acest an au deja experiența acestui festival. Ele au pregătit pentru această ediție aniversară recitaluri incendiare. Andra a fost priemiat în 2005, Horia Brenciu a mai urcat pe această scenă în 2008 alături de HB orchestra, iar Loredana a avut trei apariții la Cerbul de Aur de-a lungul timpului, un recital Direcția 5, big-band-ul Ionel Tudor și două trupe de balet în 1994, coprezentator al evenimentului în 1996 și un recital impresionant în 2009. (Vezi aici Cine cântă în prima seară a festivalului )

La Cerbul de Aur 2018 vor fi și artiști străini

Ceilalți artiști importanți de pe afișul Cerbului de Aur 2018, Delia, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans, reprezentanții României la Eurovision 2018 și Flavius Teodosiu, saxofonistul care a colaborat cu numeroase celebrităţi precum Jennifer Rush, Joe Cocker, Lionel Richie, Chris de Burgh, Gloria Gaynor, Johnny Logan ori Michael Bolton , vor debuta în acest an la festival. Spectatorii vor avea ocazia să îi vadă și pe James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton şi vedeta galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a festivalului va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 de ţări vor încerca să obţină marele trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre cele opt premii.

Cerbul de Aur a debutat în 1968

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzica organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi mulţi alţii.

Angie Voicu