Ce decizie a luat Christian Eriksen, fotbalistul care a făcut infarct pe teren la Euro 2020

Publicat: 05/01/2022 | 21:07
Christian Eriksen transmite că va reveni mai puternic (sursa foto Shuttestock)

Christian Eriksen, fotbalistul de origine daneză, care a suferit un infarct, anul trecut, în timpul meciului cu Finlanda, din cadrul Euro 2020, a declarat că vrea să revină pe teren pentru Qatar World Cup. Evenimentul se va desfășura, anul acesta, în Doha.

Luna trecută, mijlocașul danez a primit undă verde să se întoarcă pe gazon după ce a trecut prin mai multe teste și antrenamente cu un antrenor personal, potrivit Daily Mail.

În iulie 2021, Eriksen s-a prăbușit pe teren și a avut nevoie, minute în șir, de resuscitare din partea medicilor. Capitanul echipei a fost cel care a dat alarma că fotbalistul are nevoie de ajutorul urgent al medicilor.

Între timp, pentru că nu dădea semne să-și revină, coechipierii săi au făcut un zid uman în jurul lui, pentru a-l proteja. Ulterior, după minute bune, fotbalistul a fost scos de pe terenul de joc, pe targă. Acum, la jumătate de an de la incident, Eriksen se simte bine și este dornic să joace din nou, întrucât până acum nu a mai jucat.

“Scopul meu este să mă întorc pe teren, în cadrul World Cup. Din punct de vedere fizic, mă simt în formă și încă mai am timp să mă mai antrenez. Îmi doresc foarte mult să revin la echipa națională, mai ales că ei au avut un rol extrem de important pentru mine. Vreau să intru din nou în teren, să joc pentru ei, să arăt că am depășit acel moment și că mă pot reîntoarce în formă maximă”, a precizat Eriksen.

Sursa foto: Arhiva Cancan