Ce decizie a luat Radu Vâlcan când a aflat că Adela Popescu este însărcinată: „E foarte important să îi fiu aproape!”

De: Cancan
Publicat: 10/08/2018 | 08:42
Adela Popescu și Radu Vâlcan au un băiețel de doi ani

Vestea că vor deveni din nou părinți i-a bucurat nespus de tare pe Radu Vâlcan și pe Adela Popescu. Cei doi au împărtășit fericita veste în mod public, iar acum se concentrează să se bucure de fiecare etapă. 

Radu Vâlcan a decis să renunțe la o parte din proiectele în care era implicat anul acesta și asta pentru că își dorește să fie alături de Adela Popescu. Prezentatorul tv nu vrea să o lase singură pe soția lui pe perioada sarcinii. (Citește și Radu Vâlcan, tată de băiat pentru a doua oară: “Ne doream foarte mult”)

„Am fost extrem de bucuroși când am aflat, ne doream al doilea copil, așa că știam că e doar o chestiune de timp. Din fericire s-a întâmplat când ne-am propus, așa că motivele de bucurie au fost pe măsură. Este o altă etapă din viața noastră, nu cred că viața ni se va schimba foarte mult, asta s-a întâmplat la primul copil. Te maturizezi, dar evident că este viața pe care ne-am dorit-o amândoi și care ne place cel mai mult! Cred că toți părinții sunt în asentimentul meu când spun că acesta este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om”, a mărturisit Radu Vâlcan, pentru Viva.

„Nu vreau să pierd nicio etapă a sarcinii”

Radu Vâlcan a hotărât să-și anuleze o parte din proiecte, pentru a putea fi alături de Adela Popescu. El a mai povestit că deja au început să-l obișnuiască pe cel mic cu gândul că va mai avea un frățior.

„Anul acesta o să îmi anulez din proiectele care ar trebui să mă țină departe de casă. E foarte important să fiu alături de Adela și nu vreau să pierd nicio etapă din perioada sarcinii (…) Nu ne temem de gelozii, dar încercăm să-l obișnuim ușor-ușor cu ideea că o să aibă un frățior, să fie pregătit și înțelegător, în măsura în care poate la vârsta lui. Acum este în faza în care îi pupă burtica mamei sale în fiecare zi. Sunt convins că va reacționa bine, lui îi plac mult copiii”, a mai spus Vâlcan.