Ce decizie radicală a luat o româncă după ce a locuit 20 de ani în Italia: „Nu îmi este ușor…”

De: Cancan
Publicat: 27/01/2022 | 19:05

Din cauza situaţiei financiare tot mai mulţi români au ales să plece în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune. În acelaşi timp, o mare parte dintre aceştia se întorc înapoi în România, după ce şi-au atins scopurile. Acesta este şi cazul Anei Ucrainet care după 20 de ani petrecuţi în Italia a hotărât să revină lângă familie.

În urmă cu 20 de ani, Ana Ucrainet a plecat împreună cu soțul ei în Italia. A ajuns mai întâi la Roma, unde a lucrat ca badantă, iar apoi la Padov. Soțul şi-a găsit de asemenea un loc de muncă într-o fabrică, iar împreună le-a fost mult mai ușor.

CITEŞTE ŞI: O BADANTĂ DE ORIGINE ROMÂNĂ DIN ITALIA ȘI CONCUBINUL EI ITALIAN, CONDAMNAȚI LA 2 ANI DE ÎNCHISOARE DUPĂ AU FURAT DE LA BĂTRÂNUL ASISTAT

Cu banii pe care au reuşit să îi strângă cei doi şi-au cumpărat un apartament, la parterul unui bloc. Cu toate acestea, dorul de cei dragi rămaşi în România o apăsa din cel în ce mai tare.

„Eram fericiți, Daria, fiica noastră cea mică se căsătorise și aveam o nepoțică, iar din punct de vedere material nu ne lipsea nimic. Doar marile sărbători religioase mă dărâmau! Eu sunt singura fată la părinți și când o sunam pe mama se plângea mereu că e singură și s-a săturat de atâta singurătate”, a dezvăluit Ana în cadrul unui interviu pentru rotalianul.com.

„Nu îmi este ușor…”

Cei doi soţi au decis să se întoarcă acasă, însă decizia nu a fost deloc uşoară. Cu toate acestea, mama Anei se simţea singură, iar ori de câte ori cele două vorbeau de telefon, femeia îi spunea că vrea să o revadă.

„Ne-am întors la țară, lângă Onești, în comuna Helegiu. Mama mea nu vrea să plece din casa ei, am dus-o în Italia, la căsuța noastră, de patru ori, patru ani la rând, am plimbat-o în cele mai frumoase locuri din Italia (Vatican, Roma, Florența, Cortina d’Ampezzo, Milano, Padova). Da, i-a plăcut, dar nu să trăiască acolo, ea vrea să moară în casa ei. O iubesc foarte mult și nu vreau să moară chinuită…”

Cu toate acestea, Ana ne-a spus că nu vor rămâne în România, ci probabil se vor întoarce cândva în Italia: „Stau lângă mama cât va fi nevoie, dar după ce ea nu va mai fi, după înmormântare ne întoarcem imediat în Italia. Îmi iubesc enorm de mult țara, dar aici e greu de trăit”, ne-a mărturisit conaționala noastră.

 

Sursă foto: Facebook