Ce dramă! Un român a decedat în urma unui grav accident rutier, petrecut în Germania!

Publicat: 11/12/2019 | 15:01

În vârstă de 40 de ani, Ionel Pristavu a murit pe 8 decembrie într-un teribil accident rutier care a avut loc pe autostrada A3 în apropiere de Erlangen, Bavaria.

Bărbatul lucra în Germania de aproximativ 7 ani, în domeniul construcțiilor. Se întorcea în România, alături de prietena lui, unde avea în plan să petreacă sărbătorile de iarnă.

Din primele informații obținute, se pare că, în timp ce se deplasau cu mașina personală spre România, pe autostradă, un șofer i-ar fi tăiat calea și ar fi ajuns cu autoturismul pe marginea drumului, într-un parapet.

Impactul nu a fost puternic însă, după ce au coborât amândoi din mașină, un alt autoturism i-a lovit din spate, impactul fiind devastator. Șoferul Ionel Pristavu a decedat pe loc în timp ce prietena acestuia a fost transportată la spital cu răni grave, fiind supusă unor proceduri chirurgicale, potrivit ziarulromanesc.de.

Acum, familia încearcă să-l aducă acasă pentru a fi înmormântat în Tătăruși, județul Iași. Problema este că, pentru repatrierea trupului, implică costuri foarte mari, bani de care familia nu dispune.

Cei care doresc să ajute familia o pot face în contul bancar RO54BTRLRONCRT0426937201 sau pot lua legătura direct cu membrii familiei la numărul de telefon: 0768/649.858 – Anca Sava, sora persoanei decedate.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult