Ce face şi cum arată acum Cristian Leana, fostul câştigător al emisiunii ”Românii au talent”

De: Cancan
Publicat: 13/08/2021 | 10:18

Cristian Leana a uimit o țară întreagă cu abilitățile sale ieșite din comun. Supranumit “Mister Puzzle” de România, tânărul a reușit o performanță greu de egalat. Acesta a rezolvat un cub Rubik în doar 7, 83 de secunde, cu o singură mână şi legat la ochi.

Ce face acum Cristian Leana

Cu banii obținuți din concurs, Cristian Leana a decis să investească o parte din bani într-o casă, după ce cam toată viața a locuit cu chirie.
“Cu banii aceia (n.r – 25.000 de euro) mi-am luat o casă, la vreo 40 de kilometri de Bucureşti. Am mai pus vreo 10.000 şi mi-am luat casa, acum câţiva ani. Trebuia să mă şi căsătoresc, mi-am adus şi părinţii, care au avut mereu grijă de mine, aşa că aveam nevoie mare de o casă”, a dezvăluit, recent, fostul câștigător de la „Românii au talent”.

”Ne dorim să ne cumpăram niște animale pe lângă casă. De exemplu m-am gândit la niște păsări, ca de exemplu găini, curci. Îmi doresc să avem de toate pe lângă casă. Nu se compară cu statul la bloc, aici este aer curat, putem să ieșim prin curte, să stăm la umbra unui copac, să ne relaxăm. Aici este altceva, altă viață. Este frumos, este aer curat, ne place tuturor”, a declarat Cristian Leana pentru Impact.

Cum și-a transformat pasiunea în surrsă de venit

Cristian Leana a reușit să își transforme visul în realitate, reușind să câștige bani din pasiunea sa. Acesta a început să realizeze tablouri din cuburile Rubik, pe care acesta le vinde. 

”Am văzut pe Internet că există aşa ceva şi am zis să încerc şi eu să fac, în România nefiind nimeni care să facă portrete din cuburi Rubik, iar acum mă descurc bine, aceste portrete fiind foarte clare. Un astfel de portret, cu tot cu importul celor 720 de cuburi din China (acolo sunt cele mai ieftine), transportul lor, realizarea portretului plus rama de lemn, pentru a putea fi ataşat de perete, cu toate acestea costă minimum 2.750 de euro.

Un cub e în jur de 3 euro, deci 2.160 de euro se duc dintr-un foc doar pe cuburi şi chiar dacă poate părea un preţ mare, în lume mai sunt doar patru sau cinci oameni care fac mereu astfel de portrete şi doar unul din ei le mai vinde, la o galerie de artă din New York, unde un portret din 725 de cuburi pleacă de la 29.000 de dolari”, spunea Cristian în urmă cu doi ani.

Sursa foto: Facebook