Ce facultate a terminat, de fapt, Dorel din Las Fierbinți. Mihai Dragomir este absolvent al unei universități controversate

Publicat: 19/10/2023 | 22:14
Ce studii are Mihai Rait din Las Fierbinți / Sursă foto: Facebook

Mihail Dragomir Rait este cunoscut de o țară întreagă ca Dorel din Las Fierbinți. La cei 43 de ani ai săi, artistul se poate lăuda nu doar cu o carieră de succes în actorie, ci și în stand up, dar puțini sunt cei care știu de unde a pornit, de fapt, succesul său. Înainte de a avea atât de multă vizibilitate, a absolvit cursurile unei universități care nu a fost privită cu ochi buni, vreme de mulți ani. 

Artistul s-a născut pe data de 14 ianuarie 1980 la Hârșova. A făcut primii pași în actorie la scurtă vreme după ce și-a terminat studiile, ajungând, în anul 2008, să joace în filmul „Vine poliția”. Ulterior, a ajuns să aibă proiecte atât la teatru, cât și sub lumina reflectoarelor. Din anul 2012, a semnat cu PRO TV și a ajuns să fie actor și acum, în 2023, în sezonul cu numărul 22 al Las Fierbinți.

Mihai Rait face și stand up / Sursă foto: Facebook

Ce studii are Dorel din Las Fierbinți

Mihai Dragomir Rait a ales să studieze Facultatea de Teatru la Universitatea Spiru Haret. Înainte de a ajunge student acolo, și-a dorit să ajungă la ASE, dar nu a avut noroc. A făcut chiar și o postliceală și a încercat și la alte instituții de învățământ, dar soarta sa a fost să devină actor.

„În 1998 am venit în București, planul fiind ASE. Terminasem Economicul în Hârșova. Maică-mea, contabilă fiind, mi-a zis că e de viitor. La ASE am luat 3,50. Nu prea poți să faci contabilitate fără matematică. Eram praf. La Spiru Haret am luat 4-4,25.

Găsisem eu o mizerie: Facultatea Europa Ecor. Știi cum era acolo? Vestul sălbatic. La etajul unu erau fetele, apoi erau nefamiliștii, muncitorii… Aia era facultatea. La admitere era așa: e adevărat că 2 cu 2 fac patru? Adevărat sau fals? Cum să nu intru?

În anul trei m-a felicitat că s-a desființat toată nenorocirea aia. Deci nu exista student în anul patru, că facultatea era doar de trei ani. I-am zis lui tata, vezi că e cu manevre Europa Ecor.

În 2000 a fost pa, tot! Am fost zilele trecute, am ajuns pe acolo. M-a băgat Waze-ul. I-am arătat soției: uite, aici am făcut eu facultatea. Aia era singura variantă. După aia am zis să fac și eu o facultate serioasă. Am făcut și postliceala, la controlul calității în Țăndărei”, a dezvăluit Dorel din Las Fierbinți în podcastul lui Gojira.

(CITEȘTE ȘI: Mihai Rait știe cum să-și facă soția fericită! Dorel din „Las Fierbinți” e un familist convins! )

Nu are doar talent de actor

Mihai Dragomir Rait  a venit și la Vocea României în anul 2015, moment în care a uimit antrenorii. Marius Moga, Loredana, Smiley și Tudor Chirilă au avut parte de surpriza vieții lor în momentul în care scaunele s-au întors și l-au văzut pe nimeni altul decât… Dorel! Mihai Bobonete tot încerca să le spună că este vorba despre o glumă, dar talentul muzical rar pe care îl are artistul l-a dus chiar în etapa următoare.

Mihai Dragomir la Vocea României / Sursă foto: captură PRO TV

Poate că Mihai Dragomir Rait ar fi avut șanse să și câștige, mai ales după ce cântat și piesa semnată de Dan Spătaru, Drumurile noastre. Totuși, fiind angajat al PRO TV, nu avea, contractual, cum să fie el cel care să câștige sezonul cu numărul 5.

(CITEȘTE ȘI: Dezvăluirile lui Mihai Rait, actorul din „Las Fierbinți”, despre viața de familie. Cum a cerut-o „Dorel” în căsătorie pe partenera lui)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult