Ce idee genială de afaceri a avut un bucureștean. Trece oamenii strada inundată cu roaba. Câți lei cere pe drum

Publicat: 09/06/2019 | 09:24

Se poate spune că bucureștenii au idei, iar acestea se dovedesc a fi chiar și… utile în unele zile. Cu atât mai mult cu cât luna iunie a adus cu ea fenomene meteorologice extreme, iar cantitatea de precipitații – în țară și în București – a fost apreciabilă. Meteorologii ne informează că ploile vor cădea și în zilele care urmează.

Până atunci, însă, un bucureștean s-a decis să pună în practică o idee care i-a venit, cu certitudine, într-una dintre aceste zile ploioase care au transformat orașul într-o Veneție mohorâtă. Ideea genială a bucureșteanului a constat… într-o modalitate de a-i ajuta pe unii dintre cetățeni să treacă o stradă inundată. Ne confruntăm – fiecare dintre noi – cu astfel de momente dificile, fiindcă există nenumpărate zone în care canalele refulează, apa ajunge până la bordură, iar traversarea străzii devine, pur și simplu, o adevărată aventură.

Bucureșteanul nu a cerut bani pentru ajutorul oferit cu un cărucior de marfă, dar cei care au traversat strada într-un mod inedit i-au lăsat acestuia câte… 1 leu.

Un bucureștean… cu idei