Ce mai proastă întâlnire! Ce a pățit o tânără după ce a ieșit cu un tip de pe Tinder

Publicat: 29/03/2021 | 20:32

Lizzy Johnson nu a avut niciodată prea mult noroc în dragoste, însă ce a pățit la o întâlnire cu un bărbat de pe Tinder a surprins-o complet. Tânăra a avut parte de cea mai proastă întâlnirea a vieții ei și o să o țină multă vreme minte.

Tânăra a ieșit la întâlnire cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe Tinder, iar pentru că restricțiile anti-covid i-au împiedicat să meargă într-un restaurant, cei doi au decis să facă o plimbare romantică pe malul unui lac. Însă numai de romantism nu a avut parte.

Partenerul ei a venit însoți de cățelul său, iar dacă pentru început asta i s-a părut o idee bună, avea să regrete mai târziu. După câteva minute de plimbare, din senin câinele a sărit în apă. Stăpânul a menționat că patrupedul nu a mai văzut niciodată o apa așa de întinsă, motivând astfel gestul animalului.

Lizzy Johnson nu a stat mult pe gânduri și imediat ce a văzut că patrupedul este în pericol a sărit să îl ajute, în timp ce partenerul ei stătea panicat pe mal și dădea „indicații inutile”.

„A fost probabil cea mai proastă”

După ce Lizzy a reușit să salveze câinele, întâlnirea a luat sfârșit și s-a grăbit să ajungă acasă. Tânăra a filmat rezultatul întâlnirii, iar imaginile cu ea udă și acoperită de noroi au devenit virale.

„A fost prima mea întâlnire în parc, voi aștepta până când lucrurile o să revină la normal și o să pot merge la un restaurant să savurez un pahar de vin. Plimbările cu câini nu mai fac parte din programul meu. Iar de acum daca pe Tinder o să mai întâlnesc un bărbat cu un câine o să îl pun în partea stângă.

Deși a fost oribil cu siguranță am văzut și partea amuzantă – sunt mândră că am salvat câinele înainte de a mă gândi la telefonul și cheile mele, ca el. Toți prietenii mei au spus: doar ție ți se putea întâmpla. Ce să fac nu am noroc cu întâlnirile”, le-a spus Lizzy internauților, imediat ce a ajuns acasă.