Ce mamă superbă are Andreea Esca! Lucia ar fi putut fi actriță: „Era cea mai frumoasă!” Imagini de colecție

Publicat: 08/03/2018 | 14:01

Andreea Esca a publicat un mesaj emoționant despre mama ei, cu ocazia zilei de 8 martie. Mama știristei este o femeie superbă, care în tinerețe arăta precum marile actrițe de la Hollywood. Frumusețea ei era apreciată de toată lumea, așa cum a povestit chiar vedeta PRO TV. Cochetă și mereu aranjată, Lucia Esca a fost asistentă medicală la Institutul Oncologic din București. Cu toate acestea, ea și-ar fi dorit să fie actriță.

„Mama mea este cea mai frumoasă. Este blondă, cu ochi verzi, și poartă mereu pantofi cu toc. Îmi amintesc de colegul meu de bancă din clasa întâi care mă întreba dacă mama are un fluture la sandale sau cum își face bucla? Când m-am întors acasă, am întrebat-o ce este aceea o buclă și dacă are, într-adevăr, un fluture la sandale? După mama mea întorceau capul toți colegii mei de școală și de liceu și cred că și unii părinți J.

De ea mă întreabă și acum, dacă mă întâlnesc cu ei. Mama era cea care la ședințele cu părinții făcea tot felul de glume și care mă ducea și mă lua cu mașina de la toate petrecerile. Oricum, dormea machiată și când o întrebam de ce, îmi zicea. “Dacă vine cutremurul și trebuie să ieșim în stradă, să fiu aranjată”. Tot legat de cutremur era și răspunsul la întrebarea ”De ce nu punem și noi niște bani deoparte? Dacă vine cutremurul și rămân banii în casă, nu mai bine-i cheltuim?”, spunea ea. Mama făcea lecțiile cu mine, îmi facea ghiozdanul, nu mă lăsa să spăl vasele, să duc gunoiul sau să merg la pâine și la sifoane. Tot ce voia de la mine era să învăț bine și să îi spun întotdeauna adevărul. “Că treabă o să faci toată viața…”, a povestit Andreea Esca, pe site-ul ei.

Bunicul Andreei Esca a fost deținut politic

Lucia Esca și-ar fi dorit să fie actriță, dar a renunțat la acest vis. A dat examen la actorie, dar nu a fost acceptată pentru că tatăl ei, bunicul Andreei Esca, era deținut politic. Astfel, după ce a terminat Liceul Lazăr, la Școala Sanitară, s-a dedicat meseriei de asistentă.

„Pentru că mama iubește foarte mult oamenii, și-a îngropat visul de a fi pe scenă și și-a dedicat viața bolnavilor de cancer. Dar tot cu talent. Era acea asistentă care le făcea cafea dimineața bolnavilor și le povestea cu un umor deosebit despre cancanurile vremii, ca să le aline durerile și să mai uite de probleme. Le povestea toate piesele de teatru și filmele pe care le vedea, toate poveștile din Paris Match și din culisele “showbizului” de la noi, din acea vreme.

N-am cunoscut niciun pacient de-al ei care să nu-mi spună cât de mult l-a ajutat cu felul ei de a fi. Când venea acasă, după stat chiar și 8 ore în picioare în sala de operație, era gata de treabă: gătea, spăla,  (…) Mama s-a bucurat și s-a întristat alături de mine pentru toate iubirile și pentru toate etapele profesionale și a avut mereu un cuvânt de încurajare.

Apoi, mama mea a devenit mama copiilor mei. A dormit cu ei în cameră. Le-a făcut mâncare, i-a ajutat la lecții, i-a dus în vacanțe, a împărtășit cu ei bucurii și supărări. Acum, nu-i vine să creadă că Alexia împlinește 18 ani. Păi nu făceam eu 18 ani ieri, alaltaieri. Și știti ce? Și prietenii mei de acum, dar și cei ai Alexiei, prima dată mă întreabă: Ce face Mamina”, a adăugat Andreea Esca.

Angie Voicu