Ce mesaj i-a transmis Ioana Ginghină lui Alexandru Papadopol, după ce s-a aflat despre divorț

De: Cancan
Publicat: 01/06/2019 | 21:03

După ce s-a aflat despre divorț, Ioana Ginghină i-a transmis un mesaj lui Alexandru Papadopol. 

Păreau cuplul ideal și nimic nu prevestea ruptura dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol. Iată însă că cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Acum, după aflarea divorțului dintre ei, fanii și-au exprimat regretele față de situația dintre cei doi. (CITEȘTE ȘI: IOANA GINGHINA, APARIȚIE BULVERSANTĂ DUPĂ ANUNȚUL DIVORȚULUI DE ALEX PAPADOPOL. CUM A FOST FOTOGRAFIATĂ ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ)

„Îmi pare rău că divorțați, dar ceva mai bun nu găsiți, iar copilul va fi afectat. Băgați-vă mințile în cap amândoi!”, a scris un fan pe profilul Ioanei Ginghină. Vedeta a apreciat comentariul și a dat și o replică: „Bine zis, sper să citească și el”.

Ioana Ginghină a cunoscut celebritatea în 2004

În 2004, Ioana Ginghină interpreta rolul lui Ildiko Szekelyi în telenovela “Numai iubirea” şi cunoştea astfel celebritatea, care i-a adus, mai târziu, și un pictorial în Playboy, dar și un soț căruia i-a picat cu tronc pe platourile de filmare. Din 2011 până în 2017, Ioana a luat o pauza de telenovele, însă fanii au revăzut în serialul “O grămadă de caramele” o femeie la fel de sexy, pe trupul căreia sarcina nu a lăsat urme, ba dimpotrivă. (VEZI ȘI: IOANA GINGHINĂ, DEZVĂLUIRI DESPRE COPILUL ADOPTAT DE DANA NĂLBARU ŞI DRAGOŞ BUCUR! UNDE AU ÎNTÂLNIT-O PE FIICA ADOPTIVĂ)

Actriţa și-a schimbat stilul de viață, nu mai mănâncă deloc carne și zahăr, bea multă apă, respectă orele de somn și face sport. Din când în când, Ioana ține cure drastice de detoxifiere, dar investește mult și în dezvoltarea personală.

“Cred că este foarte important să ai tot timpul grijă de tine. Acord atenție corpului meu și mă răsfăț ori de câte ori simt nevoia”, a declarat Ioana Ginghină într-un interviu.

Ioana Ginghină este actriță la Teatrul Ion Creangă din anul 2000, deci lucrează de 19 ani cu și pentru copii, astfel că deschiderea unei școli de actorie pentru cei mici a venit ca un pas firesc. Paralel, actrița joacă în spectacolul Călătorii prin Galaxii’.