Ce mesaj i-a transmis Mihaela Rădulescu lui Dani Oțil, chiar înainte de a deveni tată

De: Cancan
Publicat: 03/09/2021 | 19:37

Mihaela Rădulescu i-a transmis un mesaj emoționant lui Dani Oţil, fostului său iubit, în contextul în care acesta va deveni tătic în curând. 

Mihaela Rădulescu și Dani Oțil au format unul dintre cuplurile nonconformiste de la noi, timp de mai bine de șase ani, însă, după separare, drumurile lor s-au îndreptat spre căi foarte diferite. În timp ce diva a plecat din țară, s-a stabilit la Monaco și s-a cuplat cu pilotul Felix Baumgartner, Dani Oţil s-a căsătorit cu Gabriela Prisăcariu.

Mesajul Mihaelei Rădulescu pentru Dani Oțil

„Va fi un tată minunat. Minunat! Mă bucur enorm că e fericit și că are o fată superbă lângă el. Și asta și-a dorit el cel mai mult, și mă bucur din toată inima că i se întâmplă. Va fi tată, va fi soț, va avea exact viața pe care și-a dorit-o și mă bucur enorm pentru el. Le doresc numai bine!”, a declarat aceasta pentru ciao.ro.

Dani Oțil și Mihaela Rădulescu au trăit o frumoasă poveste de iubire timp de șase ani. Însă, chiar dacă s-au despărțit, prezentatorul de televiziune a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei.

„Bineînțeles că există viață după Mihaela Rădulescu. Eu mai vorbesc cu ea, îi mulțumesc pentru viața mea sexuală din ultimii ani. Am iubit doar de două ori în viață. Am avut două relații, a câte șapte ani. Nu am făcut sex pe lângă. Spun rarisim. Eu și Mihaela ne sunăm de Crăciun. Iau cina cu fete doar dacă îmi dau cheia de la casă”, mărturisea în urmă cu ceva timp Dani Oțil, potrivit Libertatea.

Mihaela Rădulescu se teme de căsătorie

Trecută printr-un divorț, Mihaela Rădulescu nu simte nevoia unei noi căsnicii, mai ales când relația pe care o are de 7 ani cu Felix Baumgartner este tot ceea ce își putea dori. A ”bifat” experiență căsătoriei, iar acum se dedică trup și suflet bărbatului care o face fericită.

(Citește și: MIHAELA RĂDULESCU, MESAJ DUR PENTRU CEI CARE O CRITICĂ! CE LE-A TRANSMIS VEDETA. „N-AM CHEF DE OAMENI RĂI SAU PROȘTI”)

„Nu ne-am pus problema asta, suntem de aceeași vârstă, oameni maturi care știu ce vor de la viață. E altfel, nu e ca în familia tradițională românească.Nu vreau să-mi fac planuri care să nu-mi iasă! Nu vreau să sufăr! Nu știu ce ne rezervă viața. Eu cu Felix ne-am despărțit de vreo mie de ori în presa din România. În tot acest timp, noi ne-am văzut fericiți de viața noastră!”, a declarat vedeta conform Protv.ro

Sursa foto: Facebook