Ce „misiuni” importante desfăşoară Poliția locală din Bârlad. Oamenilor nu le-a venit să creadă

De: Cancan
Publicat: 20/09/2021 | 14:34

Angajaţii poliţiei locale din Bârlad, primesc sarcini destul de neobişnuite în timpul orelor de program. Mai exact, unul dintre oamenii legii care ar fi trebui să se asigure că cetăţenii sunt în afara pricolelor, apare într-un filmuleţ spălând de zor mașina personală a directorului executiv. Se pare că nu ar fi prima dată când șeful Poliției Locale își pune subalternii să-i spele mașina personală în timpul serviciului.

Potrivit vremeanoua.ro, oamenii legii îşi ocupă timpul cu alte activităţi care nu sunt trecute în fişa postului. Coincidenţă sau nu, cel care îi spăla de zor maşina şefului, ar trebui să ocupe în următoarea perioadă, funcţia de conducere a unui serviciu din cadrul Poliției Locale Bârlad, după ce noua organigramă a fost aprobată de Consiliul Local.

În imagini se poate observa cum poliţistul aspiră de zor automobilul şi se asigură că în interior va fi impecabil. Mai mult, agentul era îmbrăcat în uniforma de poliţie, ceea ce înseamnă că se afla chiar în timpul programului.

Ce spune primarul

După ce imaginile au fost făcute publice, primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a declarat că a fost sesizată comisia de disciplină

„Se va sesiza comisia de disciplină, iar pentru celălalt gen de fapte am hotărât că va merge o misiune de audit și va face cercetări. Dacă în urma analizelor se vor descoperi fapte de altă natură, vor fi sesizate organele judiciare. Mă încearcă o părere de rău pentru că lucrurile astea au apărut acum, când se lucrează la organigramă. Ar fi fost de preferat ca această atitudine civică să fi apărut la momentul respectiv, nu să stăm atâta timp. Vreau să fac o precizare, că nu menajăm pe nimeni, vom merge cu această chestiune până la capăt”, a afirmat primarul Dumitru Boroș.

 

Sursă foto: vremeanoua.ro