Ce obiecte scot medicii din stomacul copiilor

De: Cancan
Publicat: 05/11/2008 | 00:00

Clama de par Piatra Cui de 5 cm Intr-un top al celor mai frecvente corpuri straine ingerate sau aspirate de micii pacienti care au ajuns la Spitalul „Marie Curie” se afla acele, agrafele, suruburile, bateriile, bilele, dar si tetinele sau cuiele de diverse marimi. Alexandra Nastase Peste o suta de copii ajung anual la spitalul „Marie Curie” din Capitala, dupa ce, din neatentia parintilor sau din diverse alte motive, au inghitit obiecte periculoase. Medicii de aici au o adevarata „colectie” a corpurilor straine pe care le-au intalnit in urechile si nasurile celor mai mici dintre pacienti, dar si in esofag, stomac, duoden sau in trahee si bronhii. „Dupa varsta de doi ani, accidentele sunt mai des intalnite decat bolile. Inghit obiecte periculoase chiar si sugari sub un an, dar si copii de peste zece ani, care au tulburari de comportament. Cel mai cunoscut caz, in care un pacient a incercat sa impresioneze printr-un astfel de gest, este cel al unui detinut din Jilava, in varsta de doar 15 ani, care a inghitit o lingura. Un alt copil de 14 ani a inghitit o tetina, iar o fetita de doar un an si doua luni o agrafa”, ne-a declarat dr. Mihai Munteanu, medic pediatru. Unii micuti inghit ace, suruburi, baterii, magneti, monede, cuie, sarme si bucati de jucarii sau aspira seminte si alune, care sunt foarte periculoase pentru ca ajung in plamani. Cu ajutorul unei endoscop, prevazut cu o camera video si o pensa de apucare, medicii reusesc sa ii scape pe copii de „povara”. In unele cazuri, interventia poate dura chiar si trei ore, iar in situatiile complicate se poate ajunge la operatie.