Ce reacție a avut Mihai Petre, după ce s-a speculat că ar fi câștigat competiția ”Asia Express”

Publicat: 28/09/2021 | 22:26

Zilele acestea, CANCAN.RO v-a prezentat faptul că Mihai Petre și Elwira este echipa câștigătoare de la ”Asia Express”, sezonul 4 – ”Drumul Împăraților”. Care a fost reacția coregrafului, după ce a fost întrebat dacă echipa lui este cea care a ieșit pe primul loc?

CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, cine este câștigătorul celui de-al patrulea sezon ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților”. Așa cum v-am și prezentat, echipa formată din Mihai Petre și Elwira este cea care a reușit să câștige premiul cel mare pe care competiția îl pune în joc.

Iar, după ce informația a ajuns în spațiul public, Mihai Petre și soția lui, Elwira, au primit întrebări cu privire la acest lucru. Întrebat dacă echipa formată din Mihai și Elwira Petre este marea câștigătoare de la ”Asia Express”, acesta nu a spus nici „da”, nici „nu”. Cum există un contract de confidențialitate la mijloc, coregraful nu a avut voie să dezvăluie mai multe informații referitoare în această arie.

„Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect. Sunt interesante speculațiile, dar cred că trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să spun despre zvonurile respective nimic, nici nu am ce să spun”, a spus Mihai Petre pentru Fanatik.

Mihai Petre, marcat profund de experiența „Asia Express”

Mihai Petre a declarat că realitatea cu care atât el, cât și Elwira au fost nevoiți să se confrunte la „Asia Express” și-a pus amprenta asupra lui.

„Asia Express este viața comprimată la maxim. Trăiești într-o zi cât alții în 10. Mă simt, uneori, ca un Făt-Frumos, recunosc, dar nu «din lacrimă», ci dintr-o «mare mizerie», sincer. E intens! Pe mine nu e prima dată când mă lovește realitatea dur, însă nu atât de dur!

E frustrant și se simte frica, încă. Oamenii au fost marcați profund de situația asta. (…) Ne spun: «OK, v-am fi luat în condiții normale, dar având în vedere coronavirusul, n-avem cum». Și se simte asta puternic, e un obstacol foarte mare. N-ai cum, transport nu găsești, cazare nu găsești decât foarte greu”,a spus Mihai Petre, potrivit a1.ro.

Sursă foto: Arhivă CANCAN