Ce s-a întâmplat cu polițistul care a amenințat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan

Publicat: 25/04/2019 | 18:21

Adrian Bărbulescu, polițistul bănuit că a amenințat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan, a fost plasat sub control juducuar. Este anunțul pe care DNA l-a făcut, după ce a preluat dosarul.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de joi, faţă de inculpatul Gheorghe Adrian Bărbulescu, ofiţer de poliţie în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, pentru şantaj (prev. de art. 13.1 din Legea nr. 78/2000), anunță DNA într-un comunicat, potrivit rtv.net.

„Actele de cercetare au fost iniţiate şi desfăşurate de către Poliţia Capitalei (DGPMB) sub supravegherea unei alte unităţi de parchet până la identificarea presupusului autor, după care, datorită funcţiei pe care acesta o deţine, respectiv ofiţer de poliţie (persoană care exercită o funcţie publică în cadrul unei instituţii) dosarul a fost declinat la DNA pentru competentă soluţionare”, se arată în comunicat.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în seara de 15 aprilie, Gheorghe Adrian Bărbulescu a transmis unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, la numărul personal de telefon al acesteia, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” au obţinut titlul de doctor.

Inculpatul a ameninţat-o pe jurnalistă că, în caz contrar, aceasta va suferi acte de violenţă şi îi va fi suprimată viaţa, mai arată DNA.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult