Ce salariu are un casier la Dedeman comparativ cu un consilier vânzări

Publicat: 12/02/2020 | 15:34
Ce salariu castiga un casier la Dedeman si ce salariu are un consilier de vanzari de la Dedeman

Dedeman este unul dintre cei mai mari angajatori de pe piaţa românească, compania având undeva în jur de 11.000 de angajaţi. Cu o reţea naţională în plină expansiune, care însumează în acest moment 50 de magazine, firma fondată de fraţii Pavăl oferă locuri de muncă în mai multe zone ale ţării. Şi totuşi, ce salarii sunt la Dedeman?

Ce salarii se dau la Dedeman

Pe platforma undelucram.ro, dedicată mediului de lucru din România, foşti angajaţi ai Dedeman au dezvăluit că un casier are un salariu de 2000 de lei, în vreme ce un consilier de vânzări câştigă 2800 de RON lunar. De asemenea, un lucrător comercial ar avea un salariu de 2000 de lei. De menţionat că aceste valori pot varia în funcţie de performanţe sau experienţă, iar bonusurile nu sunt incluse în valorile prezentate.

Dedeman este considerată cea mai mare afacere antreprenorială românească, iar povestea firmei începe în 1992, când compania deschidea la Bacău primul magazin. În 1994, retailerul avea doar 11 angajaţi, însă succesul a venit treptat, iar 26 de ani mai târziu, unităţile comerciale ale Dedeman au împânzit ţara şi oferă locuri de muncă pentru mai bine de zeci de mii de români.

Cine sunt fraţii Pavăl şi ce avere au patronii Dedeman

Succesul Dedeman este legat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, fondatorii companiei. Născuţi într+o familie cu opt copii din judeţul Bacău, cei doi sunt absolvenţi ai Facultăţii de Matematică din Iaşi şi au început afacerile după Revoluţie. Dragoş Pavăl, CEO-ul companiei, a deschis primul magazin Dedeman într-un cartier din Bacău, în 1992, într-un spaţiu închiriat, de 16 metri pătraţi.

Doi ani mai târziu, lui Dragoş i s-a alăturat şi Adrian, fratele său, iar în următorii 6 ani, aceştia au continuat să deschidă magazine în Bacău şi oraşele învecinate prin credite de la bancă. Banii obţinuţi au fost investiţi în a crea magazine din ce în ce mai mari, cu mai multe produse, iar ideea s-a dovedit a fi inspirată, iar în 2020, Dedeman acoperă toate municipiile importante ale ţării.

Acum, în firmă lucrează şi ceilalţi şase fraţi ai fondatorilor Dedeman, Dragoş Pavăl declarând, într-un interviu acordat cu ceva vreme în urmă pentru Ziarul Financiar, că nu îi place să se asocieze cu nimeni, în afara familiei.

„Eu sunt în firmă până la 9-10 seara în general, fratele meu stă chiar și mai mult. Încă de la început am gândit împreună această afacere. Suntem firi diferite, dar ne completăm foarte bine (…) Nu ne asociem, în general, cu nimeni din afara familiei”, spunea Pavăl.

În 2019, fraţii Pavăl aveau o avere care depăşea un miliard de euro, iar presa economică îi plasa pe locul al doilea în topul celor mai bogaţi români, în spatele lui Ion Ţiriac.