Ce se întâmplă cu munca la distanță după pandemie

Publicat: 06/05/2022 | 19:48

Legea 202/2002 care vizează egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați a fost recent modificată de către Guvern, în baza unei Directive europene. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, se face referire la flexibilitatea programului de muncă, astfel încât să fie reglementată activitatea de la distanță, pentru cei care sunt părinți sau au sub tutelă o persoană care necesită îngrijiri. Noile prevederi au fost publicate deja în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare.

Deși, în timpul pandemiei, românii aspirau spre un loc sigur de muncă, acum și-au schimbat perspectiva, dorind un salariu mai mare, dar și un program adaptabil. Cu ajutorul noilor modificări ale legii, românii pot combina utilul cu plăcutul, găsindu-se astfel o cale mai ușoară atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.

Noile modificări legislative

La articolul 4, după litera l) se introduc două noi litere, literele m) şi n), cu următorul cuprins:

(VEZI ȘI: S-A DAT LEGE! A INTRAT ÎN VIGOARE DE AZI, 20 APRILIE 2022. TOŢI ANGAJAŢII TREBUIE SĂ ŞTIE ASTA)

Articolul 4

Termenii și expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au următoarele definiții:

  1. n) prin sintagma «formule flexibile de lucru» se înţelege posibilitatea lucrătorilor de a-şi adapta programul de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanţă, a programelor de muncă flexibile sau a unor programe de muncă cu timp redus de lucru

Ce presupune egalitatea de șanse

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se realizează în conformitate cu următoarele principii:

a) principiul legalităţii, potrivit căruia sunt respectate prevederile Constituţiei şi legislaţiei naţionale în materie, precum şi prevederile acordurilor şi altor documente juridice internaţionale la care România este parte;
b) principiul respectării demnităţii umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii;
c) principiul cooperării şi al parteneriatului, potrivit căruia autorităţile administraţiei publice centrale şi locale colaborează cu societatea civilă şi organizaţiile neguvernamentale pentru elaborarea, implementarea, evaluarea şi monitorizarea politicilor publice şi a programelor privind eliminarea tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex, precum şi pentru realizarea de facto a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;
d) principiul transparenţei, potrivit căruia elaborarea, derularea, implementarea şi evaluarea politicilor şi programelor din domeniu sunt aduse la cunoştinţa publicului larg;
e) principiul transversalităţii, potrivit căruia politicile şi programele publice care apără şi garantează egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi sunt realizate prin colaborarea instituţiilor şi autorităţilor cu atribuţii în domeniu la toate nivelele vieţii publice, se mai arată în lege.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult