Ce se întâmplă cu Regina Elisabeta? Ce spun medicii despre starea de sănătate a suveranei

De: Cancan
Publicat: 29/10/2021 | 22:38

Regina Angliei a fost sfătuită de medici să se odihnească încă două săptămâni. Suverana nu va mai efectua vizite oficiale în tot acest timp, au transmis reprezentanţii Palatului Buckingham, relatează BBC.

Palatul a precizat că regina, în vârstă de 95 de ani, ar putea îndeplini totuși unele sarcini ușoare în această perioadă, de pildă să acorde audiențe virtuale.

Oficialii au declarat însă că „intenția fermă” a suveranei este de a participa la evenimentele din Duminica Pomenirii, pe 14 noiembrie, când sunt comemorați militarii și civilii căzuți în conflicte armate.

Regina a fost internată în spital pentru o noapte, în 20 noiembrie, unde a fost supusă unor controale medicale preliminare, după ce și-a anulat o vizită în Irlanda de Nord.

Ea și-a reluat angajamentele publice marți, săptămâna aceasta, întâlnindu-se cu ambasadorii prin legătură video, de la Castelul Windsor. Însă tot săptămâna aceasta s-a anunțat că Elisabeta a II-a nu va participa la summitul COP26 privind schimbările climatice de la Glasgow. Regina își va ține discursul în fața delegaților prin intermediul unui mesaj video înregistrat, potrivit Palatului Buckingham.

Sursa foto: Arhiva Cancan