Ce se întâmplă dacă amesteci în cafea cu un cuţit? Superstiţiile care te uimesc

De: Cancan
Publicat: 03/02/2022 | 09:16

Superstiţiile despre cuţite există în toată lumea. Încă din cele mai vechi timpuri, din China până în Europa oamenii au ţinut cont de aceste lucruri pe care le-au transmis din genraţie în generaţie. 

Spre exemplu, pe vremuri, oamenii credeau că un cuţit aşezat cruciş peste un alt tacâm de la masă aducea nenoroc sau era un însemn vrăjitoresc.

De asemenea, două cuţite încrucişate de pe o masă era semnul că o ceartă ar putea să înceapă. De aceea, când oamenii observau că tacâmurile erau aşezate astfel, le puneau deoparte unul de celălalt, iar în acest fel scăpau de ginioane sau dispute păguboase!

CITEŞTE ŞI: 14 FEBRUARIE SUPERSTIȚII, OBICEIURI, TRADIȚII! CE TREBUIE SĂ FACI DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR

În Italia, nu este bine să îţi încrucişezi cuţitul şi furculiţa pe masă deoarece, în acest fel, aduci o ofensă sfintei cruci. În acelaşi timp, o altă superstiţie spunea că în momentul în care încrucişezi, după ce-ai mâncat cuţitul cu lingura, dai de veste că mâncarea nu a fost gustoasă şi că îţi doreşti ca cel care a gătit-o să fie urmărit de ghinioane.

Nu amesteca niciodată vreo mâncare sau băutură cu un cuţit, cum ar fi o supă ori o cafea pentru că acest lucru aduce ghinion. Mai exact, superstiţia spune că cei care fac acest lucru se pot confrunta cu dureri, migrene sau senzaţii de înţepături!

De unde a apărut superstiția ”Vineri 13 – zi cu ghinion”

Potrivit Wikipedia superstiția zilei de vineri 13 își are originea în arestarea majorității cavalerilor templieri (inclusiv Marele Maestru) la ordinul regelui Filip al IV-lea al Franței, pe data de vineri 13 octombrie 1307. Există însă voci care susţin că superstiţia legată de această zi vine din cultura americană. Se pare că europenii – cel puţin românii, spaniolii şi grecii – se tem de marţi 13, când spun că sunt 3 ceasuri rele.

Marţi îşi trage numele de la zeul războiului, Marte. De aici, probabilitatea ca în această zi să se întâmple ceva rău. Despre vineri, în schimb, se spune că aceasta ar fi fost ziua în care Adam şi Eva ar fi muşcat din fructul interzis.

 

 

Sursă foto: pixabay.com