Ce se întâmplă în aceste momente la Bamboo, la o lună şi jumătate de la incendiu!

De: Cancan
Publicat: 13/03/2017 | 19:37

În urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, Clubul Bamboo ardea din temelii, într-un moment în care era plin de oameni, iar incendiul a fost la un pas de a cauza o tragedie de proporţii mai mari decât cea din Clubul Colectiv, din luna octombrie a anului 2015. Atunci, zeci de persoane ajungeau în grija medicilor sosiţi de urgenţă în zona de nord, fiind montate două spitale mobile pentru a se putea face faţă numărului mare de persoane afectate de evenimentul sumbru. În plus, focul care s-a extins pe o suprafaţă de 2500-3000 mp a fost complet stins abia după două zile, de către pompierii care au delimitat şi securizat perimetrul. (Vezi AICI primele şi singurele imagini cu începutul iadului din Bamboo)

Autorităţile au reuşit abia acum să înceapă lucrările de consolidare ale resturilor materiale rămase în urma incendiului din Bamboo, pentru a demara cercetările.

Printre vedetele care au fost la un pas de moarte se numără şi Simona Traşcă şi Loredana Chivu, fiindcă cele două bune prietene au fost chiar în club în acea noapte, povestind apoi în detaliu infernul prin care au trecut. (Citeşte AICI) Reacţia exemplară a angajaţilor din Bamboo a fost cea care le-a salvat viaţa celor din interior, iar dintre aceştia s-a remarcat o tânără supranumită ulterior „eroina din Bamboo”, care s-a întors în mod repetat pentru a-i conduce spre ieşire pe cei prinşi între flăcările mistuitoare. (Povestea ei AICI)

This browser does not support the video element.