Ce se va întâmpla cu Kira Hagi pe 20 și 21 decembrie. Tatăl ei a făcut anunțul. “Merg acolo să o susțin!”

Publicat: 20/12/2018 | 19:38

În vârstă de 22 de ani, Kira Hagi a urmat cursurile New York Film Academy. Tatăl ei este extrem de mândru de ea și, atunci când timpul îi permite, merge să-și urmărească fiica pe scenă. La fel se va întâmpla și în acest final de săptămână.

Gică Hagi va merge la teatru, pentru a o urmări pe fiica sa, Kira. Aceasta interpretează rolul principal în povestea de viață a Marthei Bibescu.

„Merg acolo să o susțin. Ea face un lucru foarte important. Și-a descoperit mediul în care vrea să trăiască, îi place filmul și teatrul și progresează. E tânără, o să învețe, am încredere în ea pentru că e dedicată. E focusată sută la sută, iar când cineva e dedicat nu are cum să nu progreseze. Face artă, are ceva din tatăl ei„, a spus Gică Hagi.

„Martha. Povestea romanțată a unei prințese” este piesa de teatru în care Kira Hagi are rolul principal. Piesa de teatru se va juca de două ori, în serile de 20 și 21 decembrie, la sala de teatru a Colegiului Național Sfântul Sava.

Gică Hagi a vrut-o jucătoare de tenis!

Altfel, Gică Hagi a sperat ca fiica sa să-i calce pe urme Simonei Halep, actualul lider WTA. „Făceam foarte mult sport când eram mici. Eu făceam balet, atletism, dans. Am făcut și tenis când eram mică, atunci am întâlnit-o și pe Simona Halep. Cred că aveam 6 ani. Și tata îmi spunea să mă duc și eu la tenis așa de des cum o face ea, dar eu nu aveam această pasiune. Mie îmi plăcea mai mult să mă uit la tenis, nu să joc tenis”, a povestit Kira Hagi în urmă cu ceva timp.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult