Ce se va întâmpla cu taxele din România lunile viitoare

Publicat: 15/10/2020 | 16:35
Ce se întâmplă cu taxele din România lunile viitoare

Ministrul Finanțelor Publice a făcut declarațiile referitoare la taxele din România. Cîțu a scris un mesaj amplu pe o rețea socială.

Florin Cîțu îi asigură pe români că taxele nu vor crește până la finalul anului și nici în primele luni ale lui 2021. El a spus că majorarea nu este necesară întrucât are deja soluții de finanțare a cheltuielilor necesare în România în această perioadă.

Ministrul a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video.

„Nu știm cât va continua”

„Nu creştem taxele. Am spus: nu vom creşte taxele în această perioadă şi nici în viitor. Nu este un moment pentru a creşte taxele. Noi credem într-o economie liberală, cu impozite mici, puţine, dar pe care le plăteşte toată lumea. Trebuie să aveţi încredere! Din poziţia de ministru al Finanţelor vă spun că nu vor creşte taxele nici până la finalul acestui an, nici anul următor. Avem deja soluţii de finanţare pentru acest an şi sunt pregătite soluţii de finanţare pentru anul viitor pentru a finanţa toate cheltuielile de care avem nevoie în această perioadă dificilă”, a spus Cîțu.

„România, alături de celelalte economii, trece prin momente dificile. Economia globală trebuie să îşi revină. Trecem printr-o criză de sănătate, care nu s-a terminat şi nu ştim cât va continua. În această perioadă, România trece printr-o campanie electorală şi ştiu că sunteţi bombardaţi zilnic de sute de mesaje care nu au niciun fel de susţinere în realitate. În special mesaje despre sănătatea economiei. Din poziţia de ministru al Finanţelor Publice sunt aici să vă spun care este situaţia reală a economiei şi v-am spus acest lucru tot timpul. Am spus mereu: încredere, transparenţă, profesionalism. În tot acest an nu a existat nicio problemă pentru care să nu avem soluţii. Chiar dacă am fost prinşi cu rezerva de stat pe zero am găsit soluţii, am găsit şi măşti şi dezinfectant pentru a putea ţine oamenii sănătoşi. Am găsit resurse pentru plata şomajului tehnic, pentru a susţine companiile. Am negociat cu sistemul bancar cea mai generoasă măsură de anulare a ratelor. Nu există probleme fără soluţii”, a mai explicat politicianul.