Ce spune Tăriceanu despre o posibilă abrogare a ordonanţei

De: Cancan
Publicat: 04/02/2017 | 17:04

„Eventuala adoptare a deciziei de abrogare a ordonanţei ne va permite să avem o discuţie serioasă cu segmente largi ale societăţii şi cu întreg spectrul politic despre cum ne construim viitorul ca ţară. România se află într-un blocaj grav din cauza abuzului de putere al anumitor instituţii şi autorităţi şi va fi nevoie de o abordare lucidă şi nepartizană pentru a găsi o rezolvare la această problemă. De aceea, voi propune de îndată tuturor celor interesaţi, partide, reprezentanţi ai societăţii civile, mediul economic, să ne aşezăm la aceeaşi masă”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

Liviu Dragnea a anunţat astăzi că este posibilă abrogarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor şi că se va întâlni cu premierul Sorin Grindeanu şi cu membrii coaliţiei pentru a discuta despre o soluţie la situaţia creată.

„Pot spune că membrii şi simpatizanţii PSD nu mai pot fi ţinuţi în frâu, oamenii vor să iasă în stradă  pentru a-şi exprima dezaprobarea profundă faţă de mişcarea de inspiraţie soroşistă la care asistăm. Partidul se organizează singur. Simt că nu voi mai putea să ţin în frâu, de la centru, presiunea din organizaţiile din ţară, care pot aduce în stradă, la Bucureşti, aproape un milion de oameni. Ca urmare, am decis să mă întâlnesc cu partenerii de coaliţie şi cu premierul pentru a le propune o soluţie de ieşire din impas. Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilităţii preşedintelui Iohannis. Votanţii PSD sunt extrem de nervoşi, fiind conştienţi de valoarea votului lor şi pentru că suntem împiedicaţi să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulaţie de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la anchetă. O să propun o soluţie de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranţa că acest lucru îi va convinge şi pe membrii şi simpatizanţii noştri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile. Nu vreau să existe în conflict români contra români şi să se rupă România în două. Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raţionale, ci ne confruntăm cu o maşină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de linişte şi stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare şi democraţie”, a declarat Liviu Dragnea pentru DCNews.