Ce a spus copilul care și-a ucis bunica atunci când a sunat la 112

Publicat: 30/05/2018 | 09:47

Crimă șocantă în București, în cartierul 1 Mai. Un copil de doar 9 ani i-a tăiat gâtul bunicii cu un cuțit de bucătărie. Băiatul a sunat la 112, iar medicii ajunși la fața locului au transportat-o pe femeie la spital. Aceasta a murit la câteva ore, la spital. Copilul ar fi recurs la acest gest după o ceartă. A  înjunghiat-o pe bunica sa de 4 ori în zona gâtului.

„Am lovit-o cu cuțitul pe bunica, îi curge sânge!” , i-a spus copilul operatorului, potrivit Libertatea. O vecină a familiei a declarat că băiatul vorbea foarte urât atât cu alţi copii, cât şi cu adulţii. Părinţii ar fi fost avertizaţi privind comportamentul său, dar nu au făcut nimic. Băiatul de 9 ani şi-a înjunghiat în gât bunica cu un cuţit de bucătărie, după o ceartă. Femeia este în stare critică şi are şanse foarte reduse de supravieţuire.

„Urmează să se stabilească imprejurările în care s-a produs acest eveniment”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Potrivit acestora, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.

Angie Voicu