Ce studii are, de fapt, Smiley. Nu i-a fost „Simplu” să ajungă artist

Publicat: 11/04/2022 | 21:11

Pe Tiberiu Maria, publicul îl cunoaște sub numele de Smiley. Și-a făcut debutul muzical în 2001, alături de trupa “Simplu”. În anul 2008, chiar dacă formația în care mai erau CRBL, Piticu, Omul Negru și Francezu avea succes pe scenele din România, Smiley a ales cariera solo. Cântărețul este apreciat de public pentru talentul său artistic, însă nu mulți știu că este priceput și la digital marketing.

Cu toate că a avut înclinație spre muzică de la o vârstă fragedă, Smiley a absolvit doar “Școala Populară de Artă”, de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti”, secția de chitară clasică. Studiile superioare însă nu s-au corelat cu activitatea actuală a artistului, Smiley alegând să urmeze “Facultatea de Comerț”, de la Academia de Studii Economice din București.

Datorită carierei lungi, creată pe forțele proprii, Smiley știe cum să facă profit pe baza talentului său, întrucât cei care îl vor aproape pe artist la un eveniment trebuie să achite cel puțin 7.000 de euro.

Smiley și Gina Pistol (Foto: CANCAN.RO)

„Sufăr de complexul Peter Pan”

„Dacă stăm să analizăm un pic – deși nici măcar eu nu am făcut asta, de-a lungul vremii – cum s-a transformat muzica mea, că nu pot să zic că a evoluat sau involuat, în funcție de vârsta pe care o aveam, de lucrurile pe care le trăiam atunci și de transformările mele ca om, cumva cânt despre ce simt eu, despre valorile în care cred eu…

Sufăr de complexul Peter Pan, sper să nu-l pierd.

(VEZI ȘI: CUM RĂSPUNDE SMILEY „HATE”-ULUI DE PE INTERNET)

Vorba aia pe care o zic «să nu uit să mă joc câteodată» este atât de importantă! Ideal e să găsești un echilibru, eu tot timpul îmi găsesc un echilibru în tot sau mă străduiesc să-l găsesc. Nu vreau să fiu un model pentru oameni, dar nu aș vrea ca muzica mea să transmită un mesaj greșit!”, a povestit Smiley pe canalul de Yotube HappyFish TV.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult