Ce surpriza! Ramona Bădescu va prezenta Balul Operei din Cluj!

De: Cancan
Publicat: 17/12/2012 | 23:00
Italienii sunt innebuniti dupa frumusetea Ramonei Badescu

Românca ce a cucerit Italia o va înlocui pe Melania Medeleanu, care se va concentra anul viitor asupra unor proiecte personale. 

  Aceasta a prezentat în ultimii doi ani balul alături de realizatorul TV Rareş Bogdan, care  va rămâne prezentator alături de Ramona Bădescu. Sursele Cancan.ro spun că s-au purtat negocieri şi cu Monica Bârlădeanu, însă s-a ajuns la o înţelegere cu cealaltă româncă faimoasă în Italia.  ”Într-adevăr a rămas Ramona Bădescu. Spectacolele de operă de anul viitor vor fi creaţii ale unor compozitori italieni. De asemenea, vom avea un dirijor italian. Balul Operei 2013 va avea înclinaţi italiene, de aceeea am ales şi prezentatoarea de această factură”, ne-a spus Matei Miko, organizatorul balului. 

  O noutate la cea de-a 18-a ediţie a Balului Operei Cluj ar putea fi o platformă care să acopere scaunele din sala Teatrului Naţional Cluj pentru a se putea dansa precum la un bal în adevăratul sens al cuvântului. 

  ”Este deschidere în acest sens, dar mai trebuie să analizăm din punct de vedere tehnic”, a precizat Matei Miko. La fel ca în fiecare an, pe lângă spectacolul de operă, vor fi prezentări de modă şi acordarea premiilor Lya Hubic. 

  La ediţia de anul trecut ”regina” balului a fost Bianca Drăguşanu, care a captat toată atenţia cu rochia lungă şi decolteul generos.

Alin Golban