Ce „trăsnaie” a făcut mama Elenei Gheorghe pentru a-și putea urma visul de a deveni cântăreață: „Am păcălit un pic situația”

Publicat: 31/05/2022 | 19:38

Mărioara Man Gheorghe este o interpretă de muzică populară apreciată în rândul publicului, cu o carieră de peste 40 de ani. În urma căsătoriei, a devenit preoteasă, iar din mariajul ei de 36 de ani au rezultat trei copii, între care și celebra Elena Gheorghe, care i-a moștenit talentul muzical. Începutul carierei nu a fost însă deloc floare la ureche pentru mama fostei soliste de la „Mandinga”.

Venită de la țară, Mărioarei Gheorghe nu i-a fost tocmai ușor să atingă succesul. Artista a părăsit locul natal la doar 14 ani, dar a reușit să își împlinească visul, depunând toate eforturile necesare.

Plecarea sa de acasă a semnificat un moment de neuitat pentru Mărioara Man Gheorghe. Din ce cauză? Ei bine, își dorea cu ardoare să urmeze o carieră artistică, așadar a ajuns în punctul de a face o „poznă” care a ajutat-o să devină o cântăreață de renume.

„L-am folosit pe dascălul de la biserică”

„Tatăl meu voia să rămân în sat. A venit un reprezentant la școală și ni s-a spus că cine vrea să meargă la acest Liceu 23, trebuie să facem un contract și să semneze părinții.

Elena Gheorghe, alături de mama ei (Foto: Instagram)

Mama a fost de acord, dar tatăl meu a zis să nu plec, pentru că el mă vrea acolo, că sunt tare harnică și voia să mă mărite în sat.

Dar mie nu-mi plăcea și, atunci când a trebuit să semneze contractul, l-am folosit pe dascălul de la biserică.

(CITEȘTE ȘI: MAMA ELENEI GHEORGHE A CÂNTAT ÎN TIMPUL ÎNMORMÂNTĂRII IONELEI PRODAN! TOȚI CEI PREZENȚI AU ÎNCEPUT SĂ PLÂNGĂ)

M-am dus și i-am spus: «Tata nu e de acord, dar eu vreau să plec, pentru că visul meu este să ajung să cânt».

Omul, cunoscându-mă bine de tot, mi-a semnat, iar tata nu reținuse dacă trebuie să semneze sau nu. Am păcălit un pic situația, pentru că nu am avut ce să fac.

După aceea, tata a fost foarte încântat și foarte fericit când a văzut că eu la liceu îmi văd de treabă și că fac Școala Populară de Artă”,  a povestit mama Elenei Gheorghe la podcastul Ralucăi Diaconu.

This browser does not support the video element.