Ce vedete din România au reușit să adopte copii? Nu le-au speriat procedurile greoaie, iar acum…

Publicat: 10/06/2022 | 20:28

Adopția este un subiect uneori greu de înțeles, atât de către copii, cât și de către adulți. Procedurile greoaie și timpul îndelungat până la finalizarea lor îi sperie pe mulți. Cu toate acestea, cei răbdători au motive de bucurie. Printre ei, inclusiv multe vedete din România.

Una dintre artistele care a reușit să adopte copii este nimeni alta decât Elena Cârstea.

Cântăreața a decis încă din anul 1998 să înceapă procedurile pentru înfierea unei fetițe pe nume Sanda, pe care a descoperit-o într-un centru de plasament. Un an mai târziu, Elena Cârstea a înfiat o altă fată abandonată, Adriana.

Elena Cârstea, o mamă fericită (Foto: Facebook)

Acum, cele două tinere trăiesc în Statele Unite, alături de mama lor și au ocazia să își creeze un viitor strălucit, în armată.

Nu la fel de fericită pare să fi fost povestea Luminiței Anghel. În urmă cu mulți ani, artista a reușit să devină mama adoptivă a lui David. Deși l-a integrat rapid în familia sa, ulterior au apărut divergențe între cei doi, care s-au atenuat abia anul trecut. În plus, Luminița Anghel a mai încercat să adopte o fetiță, pe Măriuca, dar, în final a fost nevoită să renunțe.

(CITEȘTE ȘI: BODO DE LA PROCONSUL, DEZVĂLUIRI EMOȚIONANTE DESPRE ADOPȚIA CELOR DOI COPII: “NU A FOST DELOC UȘOR, DUMNEZEU NE-A ORIENTAT CĂTRE…”)

Poveștile fericite ale celebrităților care au adoptat copii

Iată ce alte vedete au mai hotărât să ofere un cămin călduros copiilor abandonați din România:

Horia Brenciu – 2016 a fost un an important pentru familia artistului. Atunci l-a înfiat pe Toma, chiar înainte de a se naște.

Dragoș Bucur – În anul 2017, actorul a ales să o înfieze pe Roxana, o fetiță de etnie romă aflată pe lista copiilor greu adoptabili.

Oana Sârbu – Din 2009, Alex Stelian este nedespărțit de mama lui adoptivă.

Teo Trandafir – Deși nu își dorea copii, Maia i-a schimbat percepția prezentatoarei TV încă din primele clipe petrecute împreună.

Ionel Ganea – În 1997, jucătorul “Generației de Aur” a ales să o adopte pe Ioana, care, în 2018, l-a făcut bunic.

This browser does not support the video element.