Cea mai frumoasă declaraţie de 8 martie! Alina Erimia îi transmite un mesaj emoţionant mamei sale

De: Cancan
Publicat: 08/03/2013 | 08:13

Pentru că e 8 martie, cei mai mulţi copii sunt măcar cu gândul alături de cele care le-au dat viaţă. Alina Erimia e o norocoasă, pentru că va putea să fie o vreme chiar cu mama sa.

„I-am cumpărat mamei un buchet mare de lalele şi parfumul preferat şi vom petrece câteva ore speciale împreună, pentru că i-am propus să ieşim ca fetele la cafea. Îmi place să o surprind şi să o fac să se simtă specială în fiecare zi”, a declarat Alina pentru Ring.

Mama i-a fost „manager” Alinei de la 12 ani, când aceasta a intrat în lumea muzicii.

„Pe mama o sun prima când am o bucurie sau când mă aflu într-un impas. E mama, prietena, confidenta, ea îmi aduce zâmbetul pe buze când văd lucrurile în alb şi negru. Nu întâmplător o numesc talismanul meu, pentru că ea e «vinovată» că îmi trăiesc visul. Ea m-a înscris la castingul pentru «Pariu cu viaţa» şi datorită ei am avut şansa să obţin rolul şi să fac parte dintr-un proiect care mi-a schimbat viaţa. Mama nu ratează niciun episod, iar eu nu vreau să-i divulg nimic dinainte. E foarte implicată, când se uită la serial nimeni nu poate să o deranjeze. După fiecare episod, mă sună şi mă întreabă: «Ce faci, Ioana (personajul principal al serialului – n.r.)? Iar te-ai certat cu Andrei?»”, a adăugat ea.

(D.B.)