Cea mai mare grădiniță din Suceava închisă, după ce a fost depistat un focar de meningită

De: Cancan
Publicat: 23/10/2018 | 12:42

Trei copii din Suceava au ajuns, marți, de urgență la spital, existând suspiciunea că au meningită. Direcția de Sănătate Publică Suceava a deschis o anchetă și a decis să suspende activitatea grădiniței până va fi făcută dezinfecție, transmite Mediafax.

Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Suceava, trei copii sub vârsta de cinci ani au fost transportați de urgență la spitalul din Suceava, cu suspiciune de meningită. Imediat după ce au fost anunțați, reprezentanții Direcției de Sănătate publică Suceava au demarat o anchetă și au decis închiderea grădiniței la efectuarea dezinfecției.

A fost depistat un focar de meningită

La Grădinița cu Program Prelungit nr. 9, din Burdujeni, evoluează un focar de meningită acută virală. Pâna în prezent sunt înegistrate trei cazuri de îmbolnăvire la copiii cu vârsta de 5 ani din cadrul grupelor mari. Copiii sunt internați la Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava și se află sub tratament.

Dat fiind potențialul mare de contagiozitate al acestei afecțiuni, gradul mare de aglomerație al acestei unități de învățămâmt, aprovizionarea deficitară cu substanțe dezinfectante, am propus Inspectoratului Școlar Județean Suceava emiterea unei decizii de închidere temporară a unității de învățământ începând cu data de 24 octombrie 2018, pe perioada necesară efectuării operațiunilor de dezinfecție a întregii unități preșcolare„, se arată într-un comunicat remis presei de DSP Suceava.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava a solicitat informarea tuturor părinților și le-a solicitat acestora ca în cazul unor simptome de boală să se prezinte de urgență cu copiii la medic.