Cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer a întârziat! Motivul pentru care transportul nu a fost livrat la timp

Publicat: 05/04/2021 | 14:10

Cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer trebuia să ajungă în România în această dimineață. Însă, din cauza încărcăturii mari transportul a întârziat.

Compania de curierat care va aduce serurile în țară a anunţat luni dimineață că transportul nu a ajuns încă, cu primul zbor. Se pare că din cauza volumului mare al încărcăturii nu au mai încăput în avion. Vaccinurile vor fi aduse cu o altă aeronavă, tot în cursul zilei de luni. (CITEȘTE ȘI: VACCINUL PFIZER, 100% EFICIENT LA COPIII CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 12 ȘI 15 ANI)

Peste 511.000 de doze vor fi aduse pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Iar apoi, vaccinurile vor fi transportate la centrele de stocare din țară. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Distribuția dozelor de vaccin

Potrivit CNCAV, până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. (VEZI ȘI: PFIZER A ANUNŢĂ CĂ A ÎNCEPUT TESTAREA UNUI MEDICAMENT ANTI-COVID)

Nouă tranșă de vaccinuri o să fie distribuită astfel:

– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

 

Sursa foto: : Profimedia Images