Cei patru fraţi care au murit în mod tragic în accidentul din Bistriţa, conduşi pe ultimul drum!

De: Cancan
Publicat: 05/06/2017 | 16:26

În această luni, cei patru fraţi care şi-au găsit sfârşitul în urmă cu aproape o săptămână au fost înmormntaţi. Alături le-au fost părinţii, dar şi prietenii sau apropiaţii care nu şi-au putut reveni din lacrimi. În tragicul accident au murit Darius, Lavinia, Daria şi Cosmina, care avea doar 12 ani. Totodată a mai murit şi vărul lor, Rafael, care a fost înmormântat însă duminică.

La înmormântare au fost prezenţi peste cinci sute de oameni, iar alături de aceştia chiar şi Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului. Momentele din timpul înmormântării au fost unele greu de suportat pentru familie, din pricina durerii foarte mari, mai ales că şi-au dus la groapă patru dintre cei nouă copii pe care îi aveau.