Cel mai mare om de zapada al acestei ierni a fost ridicat la Bacau! Are sase metri si i-au pus ghivece de flori in loc de ochi!

De: Cancan
Publicat: 19/12/2012 | 23:00

Înarmat cu lopeţi şi cu foarte multă răbdare, Gică Faraoanu, de 41 de ani, s-a pus pe treabă şi a hotărat să facă un om de zăpada aşa cum nu mai văzuse nicăieri. “La început, totul a fost o joacă, dar când am văzut că se tot adună zăpada, mi-am chemat în ajutor familia şi ne-am apucat serios de treabă”, spune nea Gică. 

  Toată operaţiunea a durat trei zile, timp în care vajnicii constructori s-au folosit de schele şi chiar de o macara pentru a ajunge în vîrful omului de zăpadă, care, în final, a atins înălţimea de şase metri, şi are o circumferinţă de 13 metri. Dată fiind dimensiunea colosului, nici pentru „a-i da viaţă” nu le-a fost oamenilor mai usor. Astfel, ca ochi, omul de zapadă are două ghivece de flori, nasturii sunt din burete, bine ancoraţi cu cuie de 15, iar drept nas s-a folosit o ţeavă invelită în hârtie roşie. Acum, frumosul om de zapadă a devenit locul de joacă al copiilor din comună, dar şi un loc de popas pentru trecători, care se opresc să se fotografieze alături de el.  

Următorul pas pe care nea Gică îl va face cat de curând este să-l orneze cu sute de beculeţe, astfel încât omul de zăpadă să poată fi văzut şi noaptea, în toată splendoarea.

 

Florin Craciun