Cel mai mare secret al Irinei Loghin, în lupta cu COVID-19. Cum a reușit artista să facă cea mai ușoară formă a bolii, la 81 de ani

Publicat: 01/09/2020 | 09:53

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Irina Loghin a fost infectată cu noul coronavirus. Marea doamnă a muzicii populare românești a fost internată la Spitalul Matei Balș, iar la cei 81 de ani ai săi, a făcut cea mai ușoară formă a bolii. 

Irina Loghin se poate considera cum nu se poate mai norocoasă. Artista a fost infectată cu noul coronavirus, însă, din fericire, a făcut o formă extrem de ușoară a bolii.

De pe patul de spital, marea doamnă a muzicii populare românești a transmis tuturor fanilor său un mesaj prin intermediul căruia le mărturisește că starea sa de sănătate este una bună și de-abia așteaptă să plece din spital.

„Dragii mei, după cum probabil aţi aflat, am fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Vreau să vă asigur pe toţi că sunt bine, că nu am avut şi nu am absolut nici un simptom, iar radiografia pulmonară şi toate analizele de sânge au ieşit în regulă. Mi-am făcut testul din proprie iniţiativă, fiind a treia oară când îl fac, la distanţă de o lună. Din păcate, de data aceasta am avut ghinionul ca rezultatul să fie pozitiv. Dar Dumnezeu mă iubeşte şi m-a ferit de o formă mai agresivă a acestei boli. Cu emoţii în suflet v-am simţit aproape în aceste zile”, a scris interpreta pe Facebook.

Stilul de viață sănătos, aliatul Irinei Loghin în lupta cu COVID-19

La cei 81 de ani ai săi, Irina Loghin are un organism extrem de puternic. De ani buni, artista este vegetariană și consumă doar pește și produse pe bază de soia, nu fumează, nu consumă alcool și face sport în fiecare zi, notează impact.ro.

Toate aceste lucruri i-au oferit puterea necesară organismului său de a lupta împotriva virusului și se pare că artista este extrem de optimistă în ceea ce privește starea ei de sănătate și are și de ce: la 81 de ani, un organism sănătos și curat este cel mai bun prieten, mai ales în acest context.