Cel mai nou cuplu-şoc din showbiz! Milionarul Dan Nicorescu a dat-o gata pe Raluca Dumitru cu un telefon placat cu aur

De: Cancan
Publicat: 17/01/2013 | 00:11

Pe ea o ştim din pictorialele fierbinţi din revistele pentru adulţi, din prezentările de modă din cluburi, dar şi pentru relaţiile cu playboy-ii dâmboviţeni.

Raluca Dumitru a fost iubita nepotului lui Gigi Becali, Ionuţ, iar zilele trecute o trăgea de urechi pe prietena Ramona Gabor, aflată în Dubai, care a uitat-o de când a plecat pe alte meleaguri. În interviul pentru „Poveştiri adevărate”, Raluca mărturisea că nu ar putea să plece să lucreze în străinătate, ca alte colege ale ei, pentru că i-ar fi dor de ţară.

Sau poate i-ar fi dor de milionarul Dan Nicorescu. Unul dintre cei mai excentrici bogătaşi i-ar fi făcut deja cadou de Crăciun Ralucăi un telefon placat cu aur, un Blackberry Porche Gold, al cărui preţ este estimat la 2.000 de euro.

Banii nu sunt o problemă pentru omul de afaceri, care la sfârşitul anului şi-a luat un Lamborghini Aventador galben, care l-a costat aproape o jumătate de milion de euro.

Cei doi se pregătesc de o vacanţă exclusivistă, într-un paradis exotic, bineînţeles un cadou din partea milionarului, potrivit unor surse.