Cel mai titrat handbalist roman, Cetatean de Onoare al Resitei
Omul Paraianu se bucura cel putin de aceeasi recunostinta, astfel ca, in 19 aprilie, i-a fost conferit titlul de Cetatean de Onoare al Resitei. Ieri, primarul orasului, Mihai Stepanescu, i-a inmanat distinctia de care se mai bucura, din lumea sportului carasean, gimnastii Razvan Selariu si Daniel Popescu. „Este o onoare pe care cred ca o merita si multi dintre colegii mei. Mi-a fost acordata mie, ma bucura, dar vreau sa le multumesc colegilor, oamenilor din Resita care au apreciat munca mea si a lor si sper ca pe viitor sa le aducem bucurii si mai mari”, a declarat Rica Paraianu. Pivotul Resitei a castigat de cinci ori titlul in Romania, cu Minaur, Fibrex si HCM Constanta, de sase ori Cupa Romaniei si o data trofeul european Challenge Cup.