Cel puţin 44 de morţi într-un accident de autobuz produs în sudul Indiei: „În prezent sunt deţinuţi pentru a fi interogaţi”

De: Cancan
Publicat: 30/10/2013 | 09:22

Incendiul a izbucnit după ce autobuzul a lovit o denivelare pe o autostradă între Bangalore şi Hyderabad, dimineaţa devreme, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Venkateshwarlu, potrivit Mediafax.

Cinci dintre cei 49 de pasageri, între care şoferul şi responsabilul de curăţenia autobuzului, au spart geamurile şi au reuşit să iasă din autobuz înainte ca acesta să fie distrus de flăcări, a precizat el.

„Şoferul şi bărbatul care se ocupa de curăţenie au încercat să scape dar poliţia i-a prins şi în prezent sunt deţinuţi pentru a fi interogaţi”, a adăugat Venkateshwarlu, precizând că ceilalţi trei supravieţuitori sunt la spital.

În 2011, 131.834 de persoane au murit în India în accidente rutiere, respectiv 15 pe oră, potrivit statisticilor oficiale.

Calitatea proastă a reţelei rutiere, viteza şi conducerea periculoasă a vehiculelor explică frecvenţa relativ mare a accidentelor de autobuz soldate cu peste zece morţi. În mai, 33 de persoane au murit în accidentul unui autobuz plin care a ieşit de pe autostradă şi a căzut într-un fluviu din nordul Indiei.

G.C.