Cele 4 alimente care nu au termen de valabilitate. Nu expiră niciodată și pot fi consumate sau gătite oricând

Publicat: 05/12/2022 | 17:00
Sursa foto: Pexels

Cine nu s-a confruntat cu situația neplăcută în care ai poftă de ceva din cămară sau frigider, iar când ajungi acolo realizezi că trebui să îți pui pofta în cui pentru că produsul deja a expirat. Situația este una neplăcută și îți taie elanul. Însă, astfel de neplăceri se pot evita în cazul unor alimente. Există unele produse care surprinzător nu au termen de valabilitate. Acestea se pot consuma oricând fără probleme.

4 alimente fără termen de valabilitate

Mierea

Lisa alimentelor care se pot consuma oricând și la care nu trebuie neapărat să ținem cont de termenul de valabilitate este deschisă de miere. Acest produs păstrat în condiții optime (ferit de umiditate, îngheț și căldură) se poate consuma ani de zile fără probleme. În timp, mierea naturală se va cristaliza, însă, asta nu însemnă că nu se mai poate consuma. Dacă ținem un borcan de miere cristalizată în apă caldă atunci mierea se topește și curând o să poată să fie savurată.

Totuși, mierea procurată din magazine, care are adaosuri de gust sau arome prezintă un termen de valabilitate pe ambalaj. Chiar dacă principiul funcționează la fel și în cazul acesteia, este bine ca termenul de valabilitate să fie respectat.

Orezul

În lista alimentelor care nu au un termen de valabilitate se înscrie și orezul. Dacă găsiți în cămară o pungă de orez deschisă și nu aveți idee de când „zace” acolo nu trebuie să o aruncați. Orezul nu expiră. La fel ca mierea, dacă a fost păstrat în condiții optime, orezul se poate consuma oricând.

Excepție de la această regulă face orezul brun care este ceva mai sensibil. În acest caz, de obicei termenul de valabilitate este de câteva luni și nu ar trebui depășit.

Condimentele

În ce ce privește condimentele acestea se pot consuma ani de zile. Aceste produse nu au termen de valabilitate. Dacă sunt păstrate în condiții optime se pot folosi foarte mult timp. Trecerea timpului nu va altera condimentele, însă, le va face să își piardă din savoare și aromă. Este posibil ca dacă folosiți condimente pe care le aveți de mult timp în cămară să fie nevoie de o cantitate mai mare pentru a atinge gustul dorit.

Sosul de soia

Lista alimentelor care rezistă cel mai mult în timp este completată de sosul de soia. Acest produs dă savoarea preparatelor și se poate ține în cămară ani de zile. Însă, asemenea continentelor după un timp îndelungat sosul de soia o să își piardă din gust. În mod normal, păstrat în condiții optime un sos de soia nedeschis se poate folosi oricând, neavând termen de valabilitate. Însă, după ce se deschide se poate utiliza timp de doi ani, dacă este păstrat la rece.