Cele 9 alimente care nu trebuie ținute în congelator, sub nicio formă

Publicat: 30/05/2023 | 11:31

Cu siguranță mulți dintre voi ați congelat anumite produse pentru a le păstra cât mai mult timp, ca mai apoi să le puteți prepara. Ei bine, trebuie să știți că pentru foarte multe alimente, congelatorul este un adevărat dușman!

Congelatorul permite ca alimentele să se poată păstra pe o perioadă mai lungă de timp, însă trebuie să avem mare grijă la produsele pe care alegem să le conservăm prin înghețare. Iată care sunt cele ce nu trebuie puse sub nicio formă la congelator.

Grăsimile, ouăle și fructele nu se congelează!

Odată cu înghețarea, există riscul ca unele alimente să își piardă textura, dar mai ales aroma. Chiar dacă majoritatea alimentelor proaspete sau gătite pot fi congelate pentru conservare, fără riscuri pentru sănătate, există o listă întreagă de produse pe care experții îți recomandă să nu le congelezi. Pe primul loc se află alimentele cu grăsimi. Grăsimea îngheață extrem de lent, iar la o temperatură foarte scăzută, acestea pot căpăta un gust și un miros total neplăcut.

Ouăle se păstrează la frigider, niciodată la congelator! Numai în cazul în care le congelezi fără coajă le poți refolosi fără probleme. Pe locul 3 se află fructele. În procesul de congelare, textura și aspectul lor se pot schimba radical, cu excepția fructelor de pădure.

Experții interzic congelarea anumitor alimente! (Foto: Pexels)

(CITEȘTE ȘI: CELE 12 ALIMENTE OTRĂVITOARE PENTRU ORGANISM. CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ, DIN GREȘEALĂ, AI MÂNCAT MĂRUL CU TOT CU SÂMBURI)

Cartofii, brânzeturile, spanacul și mazărea își pierd textura și proprietățile

Cartofii au și ei motivul lor pentru care se țin departe de congelator, mai ales cei înăbușiți sau fierți. Important de precizat este că odată congelați, cartofii își pierd din aromă, iar textura lor se va distruge. Totuși, dacă vrei să îngheți cartofii pentru prăjit, curăță-i de coajă, taie-i bucăți și prăjește-i puțin, pentru circa 3 minute. După ce îi pui la scurs și se usucă, îi poți depozita la congelator într-o pungă.

Pe de altă parte, brânzeturile nu tolerează deloc congelarea. Brânza nu poate fi congelată, deoarece atunci când se dezgheață, aceasta se sfărâmă și își pierde proprietățile. Dacă totuși este pentru gătit, aceasta poate fi tăiată cubulețe și pusă la congelator.

Spanacul și mazărea sunt congelate de majoritatea oamenilor, pentru ca apoi să fie gătite. Cu toate acestea, ele nu arat deloc bine după congelare, deoarece temperatura din congelator le lasă moi și fără gust. De asemenea, prăjiturile și produsele de patiserie nu se congelează!

ATENȚIE! Prăjiturile, pastele și preparatele cu sosuri nu se pun la congelator!

Chiar dacă sunt și prăjituri care se mănâncă aproape congelate, nu e cazul prăjiturilor de casă pe care le consumăm de obicei pe bază de pandișpan sau cu umplutură. Nici pastele deja fierte sau preparatele cu maioneză nu se pun sub nicio formă la congelator. Experții susțin și în aceste cazuri că își pierd textura și își schimbă radical gustul.

(VEZI ȘI: CELE 4 ALIMENTE CARE ÎNGRAȘĂ ENORM, DEȘI PAR DIETETICE. MULȚI ROMÂNI LE FOLOSESC PENTRU A SLĂBI, DAR GREȘESC TERIBIL)