Cele mai emoționante scrisori pentru Moș Crăciun au fost trimise prin Poșta Română. Ce au cerut cei mici cu ocazia campania ”Cutia poștală a lui Moș Crăciun”

Publicat: 22/12/2023 | 23:30
sursă foto: Pixabay

Ca aproape în fiecare an, mii se copii îi scriu lui Moș Crăciun câte o scrisoare. Dorințe care mai de care, păpuși sau mașinuțe, fericire și sănătate pentru frați și părinți, soluții pentru problemele de la școală sau din viața de zi cu, cei mici surprind și de data aceasta cu sinceritatea lor și cu detalii pe care numai mintea unui copil le poate gândi într-o formă pură, printr-o exprimare atât de spontană.

Campania ”Cutia poștală a lui Moș Crăciun” este organizată de Poșta Română și face parte din demersurile companiei de a îndemna oamenii să nu renunțe la scrisul de mână. În acest an, reprezentanții Poștei Române susțin că mii se scrisori au umplut cutiile poștale ale companiei.

Citește și: TOP 10 IDEI CADOURI DE CRĂCIUN. CE OFERTE POT SĂ ADUCĂ UN ZÂMBET ÎN FAMILIE FARĂ SĂ ÎȚI AFECTEZE BUGETUL

Cele mai emoționante scrisori către Moș Crăciun, trimise prin Poșta Română

”Dragă Moş Crăciun(…) dacă se poate, anul acesta să vină şi la mine. La mine nu prea a venit în fiecare an”.

”Salut, Moş Crăciun! Sper că am fost un copil cuminte anul ăsta. Să ai grijă, pe drumul tău spre copiii din toată lumea. Vreau să îţi placă prăjiturile pe care le fac cu mama anul acesta şi laptele cald, dar şi morcovii pentru reni”.

”Îţi mulţumesc că mi-ai făcut fiecare Crăciun să fie plin de magie şi veselie. Eşti un om bun a cărui poveste aduce zâmbetul larg pe feţele tuturor copiilor. (…) Îmi doresc foarte mult să îmi citeşti scrisoarea şi să ştii că nu-mi doresc nimic mai mult în afară de sănătate şi fericire familiei şi prietenilor mei”.

”Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la şcoală şi nu am fost un copil care să stea la locul lui. Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aş vrea să vii la mine, deoarece am tot ce îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai putea as vrea să mergi la cei care nu o duc aşa bine ca mine, la cei care nu au nimic şi să îi ajuţi pe ei”.

”Ceea ce îmi doresc eu, e că îmi doresc din inimă aici, să am o casă a noastră, să putem să locuim aici definitiv, să nu ne mai mutăm deloc, ca să putem să ne terminăm şcoala aici, măcar 8 clase, toţi fraţii. (…) Mama noastră e amărâtă şi chinuită că e vorba ca acum, pe 17 februarie 2024, trebuie să plecăm de aici şi nu se va şti unde ne-om duce, pentru că aici nu putem să stăm mai mult de un an.”

”Un avion care zboară cu telecomandă, cu gloanţe de jucărie sau dacă nu, fără, jocul care are un turn care se dărâmă şi trebuie să iei piesă cu piesă. Ca să nu se dărâme, trebuie să iei o piesă, dar o piesă care să nu dărâme turnul, o tabletă care desenezi pe ea, o foaaie neagră care dacă o scrijeleşti ies pisicile războinice”.

”Eu, tati, mami, buni şi Paco vom fi sănătoşi?”
”De ce uneori am gânduri rele?”
”De ce oamenii poluează?”
”Cum putem opri încălzirea globală?”

Nici ”oamenii mari” nu au lipsit dintre cei care i-au trimis Moşului gândurile şi dorinţele lor:
”Anul acesta îmi doresc o căciulă şi un pulovăr. În rest, tot ceea ce îmi doresc, am deja. Pe fetiţa mea şi pe minunata mea soţie, pe care îmi doresc să le ştiu sănătoase şi voinice, ca până acum”.

”Eu, tati, mami, buni şi Paco vom fi sănătoşi?”
”De ce uneori am gânduri rele?”
”De ce oamenii poluează?”
”Cum putem opri încălzirea globală?”

Citește și: LA ELE SIGUR VINE MOȘ CRĂCIUN! CANCAN.RO A ÎNTOCMIT TOP-UL CELOR MAI BUNE VEDETE