Cele mai vechi calendare maya au fost descoperite in Guatemala. Vezi daca prezic sfarsitul lumii!

De: Cancan
Publicat: 11/05/2012 | 00:00

Aceste calendare pretioase au fost descoperite intr-o casa dezgropata in situl maya Xultun. Intr-una dintre camerele locuintei, zidurile sunt acoperite cu glife – caractere gravate in piatra -, iar multe dintre ele sunt cifre reprezentand calcule asociate diverselor cicluri ale calendarului maya. Este vorba de un calendar ceremonial de 260 de zile, de un calendar solar de 365 de zile si de un ciclu anual de 584 de zile al planetei Venus si de cel de 780 de zile al planetei Marte, a explicat arheologul William Saturno de la Universitatea din Boston, coordonatorul sapaturilor. Celelalte calendare urmeaza fazele lunare, a adaugat Saturno.

Totusi, subliniaza arheologul, nu exista nicio indicatie ca acele calendare maya s-ar opri sau ca sfarsitul lumii ar coincide cu sfarsitul anului 2012, asa cum lasa sa se creada anumite credinte populare.

„Ceea ce vedem acolo este pur si simplu sfarsitul unuia dintre ciclurile calendarelor maya. Stravechii mayasi preziceau faptul ca lumea va continua sa existe vreme de inca 7.000 de ani si ca lucrurile vor fi exact cum erau atunci. Astazi ne aflam inca in cautarea unor semne care sa ateste ca lumea se va sfarsi, in timp ce mayasii cautau, din contra, asigurari asupra faptului ca nimic nu se va schimba – era o stare de spirit total diferita”, a dezvaluit cercetatorul american.

Aceste inscriptii murale sunt primele din arta maya care au fost descoperite intr-o casa, a subliniat David Stuart, profesor de arta de la Universitatea Texas din Austin, care a descifrat glifele.

„Sunt glife minuscule pe tot zidul, sunt bare si puncte care reprezinta coloane cu cifre si acest tip de semne am putut sa le vedem pana acum doar in Codicele din Dresda, un caiet de 78 de pagini pe care mayasii l-au redactat intre anii 1200 si 1250”, a adaugat el.

„Cel mai interesant aspect al acestei descoperiri este revelatia potrivit careia mayasii faceau calcule ale ciclurilor calendaristice pe ziduri, cu sute de ani inainte ca scribii sa le scrie in codexurile”, care reprezinta arhivele acestei civilizatii precolumbiene, decimata in mare parte de conchistadorii spanioli, a explicat Anthony Aveni, profesor de astronomie si de antropologie la Universitatea Colgate din New York, coautor al studiului.

„Este pentru prima data cand descoperim ceea ce ar fi putut fi analele pastrate de un scrib, a carui functie era aceea de istoric oficial al unei comunitati maya”, a precizat William Saturno. Acel scrib „pare ca folosea zidurile casei ca pe o tabla de scris”, a adaugat Saturno.