Celebra fabrică de mezeluri a fost închisă! Tone întregi de carne au fost retrase. Ce au descoperit inspectorii ANPC

Publicat: 01/06/2023 | 08:56
O cunoscută fabrică de mezeluri a fost închisă de către inspectorii ANPC / Sursă Foto: Facebook

Inspectorii ANPC au descoperit mai multe nereguli grave la o cunoscută fabrică de mezeluri din localitatea ilfoveană 1 Decembrie. Fabrica a fost închisă temporar și a primit câteva amenzi usturătoare.

Fabrica de mezeluri Matis, din localitatea 1 Decembrie, județul Ilfov, a fost închisă în urma unui control al inspectorilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Aceștia au găsit nereguli grave și au aplicat amenzi usturătoare.

(VEZI ȘI: Ce au descoperit inspectorii ANPC în pungile de carne din Metro? Au fost amendaţi instant)

O cunoscută fabrică de mezeluri a fost închisă de inspectorii ANPC

În urma unui control, inspectorii ANPC au amendat fabrica de mezeluri Matis, din localitatea ilfoveană 1 Decembrie cu nu mai puțin de 70.000 de lei și au decis închiderea sa temporară. Inspectorii au găsit mai multe nereguli grave, inclusiv murdărie și rugină. În plus, au fost închise și un restaurant și un magazin din zonă. Până la remedierea problemelor, toate aceste unități vor rămâne închise.

Potrivit președintelui ANPC Horia Constantinescu, peste patru tone de carne, în valoare de 62.000 de lei, au fost retrase de la vânzare.

„Condițiile de procesare sunt cele pe care le vedeți în imagini, de la zone cu rugină și vopsea exfoliată, până la depozitarea cărnii în zona de acțiune a unor ventilatoare neigienizate. Acolo unde este murdărie și rugină, cu siguranță, suprafața respectivă nu poate fi dezinfectată și întreținută corespunzător”, a declarat Horia Constantinescu.

19 bănci din România au fost amendate de către ANPC. „Ratele românilor trebuie rediscutate”

Pe de lată parte, președintele ANPC a anunțat că 19 bănci din România au fost amendate de instituția pe care o conduce. Acestea sunt acuzate că recurg la „practici comerciale înșelătoare”  pentru calcularea ratelor la creditele pentru persoanele fizice.

„Ratele românilor trebuie rediscutate, în opinia mea, cu banca, pentru a se întoarce în zona în care ele au fost stabilite inițial. Iau un exemplu. Un consumator mi-a scris că are venituri nete de 2.200 de RON și rata la bancă de 1.860, crescută de la undeva 500 de RON. De ce nu începe banca, sau oricare dintre băncile, iată, atât de vătămate în imagine de ceea ce a spus Constantinescu, de ce nu încep să vadă – nu cumva și ei au vătămat viețile multor consumatori? Între imagine și viață hai să calibrăm puțin.

Băncile trebuie să o recalibreze. Trebuie să înțeleagă că trebuie să poarte discuții cu consumatorii legate de riscuri, pentru că altfel ratele de la aceștia vor deveni acele credite neperformante despre care băncile spun că nici nu prea au auzit despre ele.

Noi am auzit că unele dintre ele ar vinde societăților de recuperări creanțe. Dar e la nivel de zvon. Noi mai merge în piață, în control, și mai auzim lucruri”, a explicat Horia Constantinescu.

(NU RATA: Pericolul care planează asupra românilor, devoalat de directorul ANPC. „Refuzați”)