Celebra Saveta Bogdan ne-a vorbit în premieră despre ”întâlnirile” cu Iisus și Fecioara Maria: ”Plângeam și deodată…”

De: Cancan
Publicat: 11/02/2019 | 00:23

Credincioasă din cale-afară, Saveta Bogdan nici nu respiră fără Dumnezeu. Interpreta a povestit pentru CANCAN.RO, emisiune difuzată de România TV, cum a fost vizitată de Fecioara Maria în propria sufragerie, iar pe Domnul Iisus l-a găsit în balcon. Interpreta crede că sunt semne divine care au ajutat-o să treacă peste problemele din viața ei. 

Evlavioasa Saveta Bogdan este una dintre artistele care are o legătură specială cu divinitatea. Dovadă stau și sutele de icoane din casa cântăreței sau faptul că merge frecvent la slujbele de la biserică și că se roagă chiar mai des decât cântă. Saveta a mărturisit pentru CANCAN.RO, emisiune difuzată de România TV, că a avut parte și de mai multe semne divine. Unul dintre ele este apariția Fecioarei Maria în sufrageria ei. (CITEȘTE ȘI: SAVETA BOGDAN A FOST BĂTUTĂ CU BESTIALITATE DE SOȚUL EI!)

”Am visat-o pe Măicuța. Mă gândeam cum o să ajung la fată în America, știi că drumul e foarte lung. Am visat că eram în sufragerie, mă gândeam tare la chestia asta, era cu o zi înainte să plec. Mă gândeam: «Doamne, oi ajunge să-mi mai văd fata?» și mi-a apărut Măicuța Domnului aici, exact așa cum e ea îmbrăcată. Exact în locul ăsta aici. Am pus mâna și am zis… «Mama»! Prima dată am zis că e mama mea, m-am uitat la ea, am pus mâna pe ea și când am zis «Mama» ea s-a uitat la mine, a deschis ochii și atunci am zis «Ah, e Măicuța Domnului». Și acum când vorbesc mi se face pielea de găină. Îmi transmite, așa… V-a zis ceva? Nu mi-a zis nimic, am avut un semn de la dânsa. Așa am înțeles eu în clipa aia că voi ajunge cu bine în America”, a spus Saveta Bogdan pentru CANCAN.RO, emisiune difuzată de România TV.

Saveta Bogdan, semn și de la Iisus

Înainte de vizita neanunțată a Fecioarei, Saveta a mai avut parte de un musafir… pe balcon, tot într-un moment greu din viața ei. A trecut prin clipe grele, după ce a divorţat, dar a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se pună pe picioare. (VEZI ȘI: SIMONA GHERGHE, SFĂTUITĂ DE SAVETA BOGDAN SĂ NU SE ÎMBRACE ÎN NEGRU ÎN TIMPUL SARCINII! MOTIVUL E CUMPLIT)

”După ce am divorțat de al doilea soț, eram aici în casă, veneam noaptea târziu după ce cântam. Mă puneam în pat și plângeam de mine așa că nu mă așteaptă decât fata și că sunt singură, nu mă întreabă nimeni unde merg, de unde vin. Și plângeam tot timpul, probabil așa a trebuit să fie după o despărțire și l-am visat pe Iisus Hristos. L-am avut aici, pe balcon… exact la geamul ăsta, la primul geam și acolo l-am visat. Mi-a făcut cu mâna și mi-a zis «Nu mai plânge, o să fie bine». Eu din clipa aia n-am mai plâns niciodată”, a mai spus Saveta Bogdan.

Îndrăgita interpretă de muzică populară Saveta Bogdan, s-a născut în urmă cu 71 de ani în Bistrița Năsăud, la Sângeorz Băi. Acolo și-a trăit prima parte a vieții și tot acolo vrea să se întoarcă atunci când va trece în lumea celor drepți. Ca să n-o ia pe nepregătite, la 63 de ani artista și-a făcut cadou un cavou.

”Mi-am cumpărat loc de veci, la Sângeorz Băi. Mi-am făcut cavou, e făcut de şapte ani, tot. Şi în şifonier aveţi prosoape? Alea nu, o să le las bani la cine o fi, asta n-am făcut, doar locul de veci. Mi-am pus o poză frumoasă, am o cruce din marmură, e o frumuseţe”, a mai spus Saveta Bogdan.

This browser does not support the video element.