Celebrul ”paradis al decrețeilor” a ajuns în paragină!

Publicat: 01/07/2019 | 22:58

Celebra tabără de vară de la Năvodari a ajuns o ruină. Puțini români știu că acest loc, vestit pe timpul lui Ceaușescu, a funcționat într-o vreme și cu circuit închis. Potrivit martorilor, erau perioade când acolo aveau acces mai ales cei din serviciile secrete, nomenclatura comunistă, evident președintele țării – Nicolae Ceaușescu – dar și familia și prietenii acestuia. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă imagini dezolante, de ultimă oră, cu  „paradisul decrețeilor”, dar și al generațiilor care au urmat. (VEZI ȘI: AM DEZGROPAT CEL MAI MARE SECRET AL LUI CEAUȘESCU)

Potrivit unor mărturii ale localnicilor, Nicolae, Elena Ceaușescu și apropiații lor, precum și nomenclaturiștii de frunte, cu familiile, dădeau startul petrecerilor și divertismentului în fiecare an în luna iunie, la mare, la Năvodari. Erau cazați într-o locație de lux din Tabăra de la Năvodari, păzită foarte bine de restul litoralului.

Unde se distrau Ceaușeștii

Foișorul stă să se prăbușească

„Soții Ceaușescu se retrăgeau în vila de protocol, veneau la restaurant, apoi uneori mai poposeau și în teatrul de vară, pentru a asista la programe artistice. Discoteca, redenumită Disco Summer acum câțiva ani, a fost făcută inițial, în urmă cu 40 de ani, pentru a se distra copiii – Nicu, Zoe și Valentin – și prietenii lor. Uneori, aceștia mai poposeau în locația care acum este complet părăsită”, a declarat, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, unul dintre localnicii care au trăit acele vremuri. Totul însă s-a întâmplat până în 1989.

Dezolantul peisaj nu mai aduce deloc aminte de luxul și petrecerile din acele timpuri. Iar aleile pe unde soții Ceaușescu se plimbau departe de ochii curioșilor zac acum în mizerie, pline de cioburi și peturi. Și peste tot colcăie șobolanii. (CITEȘTE AICI: S-A ALES PRAFUL DE AVEREA CELEBRULUI ”BACHUS”, NEGUSTORUL ÎMPUŞCAT DE CEAUŞESCU)

O ruină imensă, străjuită de gunoaie

Construcțiile falnice de altădată s-au transformat în ruine

Amintirile îi chinuiesc pe cei ajunși la vârsta de peste 40 de ani, care, în trecut, se bucurau de biletele în Tabăra de la Năvodari.

Zilele trecute, reporterii CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, au vizitat ce a mai rămas din Tabără. Acest fost paradis a ajuns în 2019 o ruină imensă, străjuită de gunoaie. Dacă, în urmă cu ceva ani, s-a încercat o renovare a unei părți mici din complex, acum totul este năpădit de deșeuri, șobolani, mizerie. Singurii locuitori stabili ai zonei sunt pescărușii. Rar mai trec câțiva oameni, doar ca să se plimbe. Și, câteodată, noaptea, pot fi găsiți aici proxeneți sau dealeri de droguri, bine camuflați de zidurile mucegăite și de tufișurile dese.

În ciuda faptului că presa a mai relatat, în anii trecuți, despre cât de dezolant arată acest loc, iată că nimic nu s-a schimbat. Dimpotrivă, situația chiar s-a agravat. Starea unor clădiri din complex este de-a dreptul precară, imobilele fiind la un pas de a se prăbuși. (NU RATA: POVESTEA CABANEI PE CARE DICTATORUL CEAUȘESCU O AVEA ÎN OLT. CUM ARATĂ AZI + CÂT COSTĂ SĂ O ÎNCHIRIEZI)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)