Celine Dion, primele imagini din culisele noului ei documentar. Vorbește în premieră despre lupta pe care o duce cu boala

Publicat: 17/04/2024 | 12:39
Celine Dion la un eveniment monden din trecut. Sursa: Shutterstock

Celine Dion a dezvăluit susținătorilor săi o imagine din culisele noului său documentar, care prezintă lupta artistei cu boala rară de care suferă.

Celine Dion a postat marți pe Instagram pentru a anunța data lansării noului său documentar emoționant, I Am: Celine Dion. Artista, în vârstă de 55 de ani, le oferă fanilor o privire în culisele luptei sale cu Stiff-Person Syndrome, dezvăluind în același timp că noul documentar va fi difuzat la nivel mondial pe Prime Video pe 25 iunie.

Pe lângă anunțarea datei de lansare pentru viitorul documentar regizat de Irene Taylor, a fost dezvăluită și o imagine în premieră a filmului I Am: Céline Dion. Fotografia este o imagine recentă a cântăreței „My Heart Will Go On”, în vârstă de 56 de ani,  unde pare să aibă stare de spirit pozitivă în fotografie, deoarece simte că reușește să doboare cele mai de temut frici.

Postarealui Celine Dion în care anunța lansarea documentarului său. Sursa: Instagram

Imaginea emoționantă din spatele camerelor de filmare o arată pe Celine îmbrățișând un look natural în timp ce „lovește” aerul – ceea ce semnifică jurământul ei de a nu lăsa boala care i-a schimbat viața să o definească.

Citește și: CELINE DION, APARIȚIE RARĂ DUPĂ DIAGNOSTICUL CRUNT DIN 2022. CUM A FOST FILMATĂ CELEBRA CÂNTĂREAȚĂ. VIDEO

Despre ce e vorba în documentarul lansat de Celine Dion

Noul documentar despre Celine Dion va relata problemele de sănătate cu care se confruntă celebra artistă. Un nou documentar, „I Am: Celine Dion”, în care celebra cântăreaţă pop canadiană doreşte să sensibilizeze publicul asupra bolii care o împiedică să mai susţină turnee, va fi disponibil în aproximativ două luni pe serviciul de streaming Prime Video în peste 240 de ţări, au anunţat reprezentanţii grupului Amazon:

„Aceşti ultimi doi ani au fost o adevărată provocare pentru mine, de la descoperirea bolii mele şi până la a învăţa să trăiesc cu ea şi de a o gestiona, fără să o las să mă definească”, a spus, într-un comunicat, Celine Dion care suferă de sindromul persoanei rigide (SPR), o tulburare neurologică rară.

„În timp ce drumul spre reluarea carierei mele de cântăreaţă continuă, am înţeles cât de mult îmi lipsea acest lucru, să pot să îmi văd fanii. În timpul acestei absenţe, am decis să documentez această parte a vieţii mele, să încerc să îi sensibilizez pe oameni în legătură cu această boală puţin cunoscută şi să îi ajut pe cei cu care împărtăşesc acest diagnostic”, a adăugat artista.

Documentarul este regizat de americanca Irene Taylor şi a fost filmat timp de „peste un an”, au detaliat reprezentanţii grupului Amazon.

Citește și: CELINE DION A FĂCUT DECLARAȚII EMOȚIONANTE DESPRE SINDROMUL DE CARE SUFERĂ, ÎNCONJURATĂ DE CEI TREI COPII AI SĂI: ”ACEASTĂ TULBURARE A FOST…”

FOTO: Shutterstock