Cenzura de la Antena 1, dată pe față de Delia: „Au tăiat aia la montaj”. Motivul pentru care a vrut să părăsească juriul iUmor

Publicat: 13/10/2023 | 16:36
Delia i-a „pârât” pe cei de la iUmor / Sursă foto: Antena 1

La începutul lunii octombrie, Delia Matache a acceptat invitația lui Gojira de a veni la podcastul său. În fața prezentatorului, s-a simțit atât de comod încât i-a spus despre episodul petrecut la iUmor acum câteva luni și cum cei de la Antena 1 au cenzurat numărul. Cu acest prilej, a recunoscut și cum se simte la emisiune, de fapt. 

Blondina are un loc la masa juriului încă de la primul sezon al emisiunii, din anul 2016. A văzut sute de concurenți, a prins și momentul în care Mihai Bendeac a plecat și a fost înlocuit de Costel Bojoc, apoi de Cătălin Bordea, Nelu Cortea. Nu a ratat nici jurații speciali, invitații celebri, atât din țară, cât și din afară.

Delia este jurată la iUmor încă din 2016 / Sursă foto: Antena 1

Chiar dacă parte mereu cu zâmbetul pe buze la filmări, întrebată fiind de prezentatorul podcastului dacă mai are răbdare, a spus:

„Foarte greu. S-a transformat un pic în rutină și mai am noroc că mai schimbă oamenii, mai vin oameni noi. Ei vin cu un vibe nou și te agață cu tot felul de chestii, se mai schimbă energiile”, spune vedeta.

(CITEȘTE ȘI: Delia și-a pus diagnosticul. De ce tulburare susține vedeta de la Antena 1 că suferă: „O să obțin ștampilă ca să mă credeți”)

Momentul în care Delia a demascat cenzura de la Antena 1

Invitată la podcastul „Aproximativ discuții”, Delia a vorbit și despre un moment necunoscut petrecut la iUmor, care a făcut-o să se gândească la plecarea din juriul emisiunii:

„E din ce în ce mai greu la iUmor, iar una dintre cele mai nasoale momente e că nu mai suport roast-urile. Nu le mai suport și gata. A pus capac un băiat d-ăsta venit acolo care a făcut niște glume oribile pe seama doamnei Monica Bîrlădeanu. Și totul a culminat cu întrebarea „Vă place p**a, doamna Monica?”. Eu nu am râs. Mi s-a părut sexist, misogin, cum vrei tu.

Cei de la iUmor au tăiat momentul și pe YouTube a început lumea să mă acuze că aștept pauza, că nu mai am umor etc. Am intrat frumos pe canalul de Youtube și am întrebat de ce s-a tăiat la montaj momentul, care a fost pe de-a întregul ceva oribil”, a spus cântăreața la podcast.

Așa cum se poate vedea și în declarația sa, artista susține că departamentul de montaj de la Antena 1 a ales să taie momentul penibil la montaj, dar problema este alta: cei care au văzut „decupajul” pe YouTube au acuzat-o că și-a pierdut umorul, neștiind care era, de fapt, situația.

(CITEȘTE ȘI: Delia Matache, la un pas de tragedie la iUmor. Ce s-a întâmplat la filmări, în platoul postului Antena 1)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult